Irina Margareta Nistor a povestit într-o emisiune TV cum a fost marea ei iubire asemănătoare celor pe care le vedem în filmele de dragoste. Bărbatul visurilor ei era însurat.
Cei doi s-au iubit până când ”moartea i-a despărțit”. Ea avea 28 de ani când s-a îndrăgostit de el.
Irina Margareta Nistor, poveste de iubire ca în filme. ”Nu mi-a spus niciodată că divorțează”
Irina Margareta Nistor are acum 66 de ani.
“Aveam 28 de ani când a început această poveste. S-a încheiat nu printr-o ruptură, ci printr-o despărțire temporară (n.r – decesul bărbatului).
Citește și: Margareta Nistor, aproape de moarte: Aveam un kilogram. Mama, sfătuită de medic să facă altă fată
Sigur o să mă reîntâlnesc cu el, îi simt prezența. El și mama mea au fost două personaje esențiale în viața mea și cred că noi trei ne-am mai întâlnit într-o altă viață și ne vom mai întâlni și într-o alta viitoare.
În cazul nostru, distanța cred că a ajutat. Dacă am fi trăit sub același acoperiș, nu știu dacă am fi supraviețuit, pentru că mă cunosc pe mine.
Nu îi e dat oricui să trăiască așa ceva. Mama, iubindu-mă, nu putea să îmi ceară să pun punct. Și mama, și el m-au iubit atât de mult încât să mă suporte”, a spus Irina Margareta Nistor în cadrul emisiunii realizate de Cristina Șișcanu la Metropola TV.
Nu i-a spus niciodată că vrea să divorțeze și nici ea nu i-a cerut
Irina Margareta Nistor a mai explicat că nu s-a pus niciodată problema ca acel bărbat să divorțeze. Relația dintre ei a început înainte de Revoluție și ei trebuiau să găsească tot felul de metode să se vadă.
“Nu mi se părea că împart pe cineva. Trebuie să ai înțelepciunea necesară să știi că afecțiuna pentru tine e una… sunt diferite tipuri de afecțiune. Nu s-a pus problema că împart pe cineva, eu nu împart pe nimeni cu nimeni.
Nu i-am cerut niciodată să divorțeze, nici prin cap nu mi-a trecut. În primul rând, m-aș fi simțit îngrozitor.
Îmi aduc aminte că era un preot la care eu am ținut foarte tare, care m-a și botezat și m-a și cununat la un moment dat, și știu că am avut o discuție la un moment dat și mi-a răspus că atâta timp cât familia lui nu are de suferit e ok. Deci dacă am avut de aici acceptul prin intermediar de la Doamne-Doamne…
Citește și: Ce urma să se întâmple cu Gogu, Patraulea și Trandafir în seria 4 din B.D. care a fost interzisă
El nu mi-a spus niciodată că vrea să divorțeze și să fim împreună. E ieșit din comun, categoric, dar niciunuia dintre noi nu i-a dat prin cap chestia asta. Era povestea noastră, ne întâlneam noi și cu asta basta.
Era și într-o perioadă dificilă, pentru că relația a început înainte de Revoluție. Trebuie să ai ingeniozitatea necesară să știi să te descurci', a dezvăluit Irina Margareta Nistor.
De ce s-a căsătorit cu un alt bărbat
Irina Margareta Nistor a fost căsătorită o scurtă perioadă. Timp de trei luni, mai exact. Doar că sentimentele pentru bărbatul pe care l-a luat de soț nu erau prea intense, însă își dorea foarte mult să îmbrace rochia de mireasă.
“Mie îmi plac foarte mult miresele, îmi place să și merg la nunți la biserică. Când am fost mireasă, a fost ok. Era un cor minunat la Boteanu, era o chestie tot de spectacol. Nu m-am gândit că o să se termine totuși așa de repede. Și soțul meu avea pe cineva, deci pot să spun că suntem chit.
Conviețuirea mi se pare ceva foarte periculos. Noi chiar în ajun de nuntă am avut ceva discuții. Am stat în aceeași casă și cu asta basta. Era clar că nu sunt făcută pentru așa ceva”.
Pe de altă parte, amantul ei nu i-a reproșat căsătoria.
“Când iubești pe cineva atât de mult nu-ți pui probleme. Eram cu el când m-am măritat și, totuși, nu mi-a zis să nu mă mărit. Nu a reacționat.
Știa că îmi doresc să fiu mireasă și că nu puteam să fiu mireasă cu el. Nu i-am cerut niciodată să divorțeze și nici el nu a spus”.
Bărbatul pe care îl iubea atât de mult a decedat între timp iar Irina Margareta Nistor a fost la înmormântare. Totuși, soția lui nu a știut niciodată despre povestea de dragoste a bărbatului ei.
„După această tristă experiență, am închis acest capitol, pentru multă vreme.
Între timp, am înțeles că e foarte complicat să te înțelegi cu cineva și, decât să-ți mănânci zilele alături de el, mai bine să fii singur. Dar, deși nu am pe cineva, nu mă simt singură, am cinematograful, am prietenii, am lumea mea interioară”, a mai spus Irina Margareta Nistor.
Irina Margareta Nistor este un critic de film român. În timpul regimului comunist a lucrat ca translator pentru TVR, și este cunoscută pentru dublarea în secret în 5 ani a peste 3000 de filme înregistrate pe casete video și aduse din Vest, conform wikipedia. Este decorată cu Medalia Carol I.