„Omul roșu” este povestea acestui personaj real, filmată și regizată de fotograful Mugur Vărzariu, colaborator al Newsweek România.
„La acest documentar am început să lucrez din 2014. Eram cu Petre Ignatencu la sediul partidului, care era, în același timp, și sediul organizației Che Guevara. La un moment dat, Petre era la prezidiu, în dreapta lui se afla ambasadoarea Cubei, iar în stânga se afla soția.
Sună cineva la telefon și întreabă cum poate să ajungă acolo. În timp ce Petre îi dă explicații, cineva din sală pune la telefon melodia «Hasta siempre comandante Che Guevara» și ridică telefonul în sus astfel încât să audă toată lumea.
Am realizat că așa ceva nu poți să întâlnești prea des în viață. Nici Tarantino nu putea să-și imagineze scena asta. Pentru prima oară, m-am oprit din fotografiat și am început să filmez. Atunci am decis că e un subiect interesant și pentru un film, mai ales că era puternic și din punct de vedere fotografic.
M-am decis să revin și să refac tot ce am fotografiat, dar de data asta și pe film. Procesul a fost foarte dificil, pentru că a trebuit să aștept încă un an și eram singur la început. Cu timpul am reușit să aduc pe cineva să tragă camera a doua. Sunetul a fost o altă problemă. M-am chinuit, pentru că am tras doar cu aparatele de fotografiat 5D Mark II”, își amintește Mugur Vărzariu. Problemele nu s-au oprit aici.
„Inițial mă apropiasem de o casă de producție. Le-a plăcut ideea și am început să lucrăm. Am fost împreună la câteva evenimente din viața personajului principal.
După o perioadă, am întrebat ce facem cu momentele acelea. A urmat cam un an și jumătate de tergiversări, după care mi-au spus că nu-i mai interesează proiectul.
Spre începutul anului 2017, am luat legătura cu altă casă de producție, care să mă ajute să montez materialul, să procesăm sunetul și să îi dăm o unitate de culoare. Materialul exista, dar dacă nu îl privești în ansamblu, nu-ți dai seama ce-ți lipsește”, explică Mugur.
A cerut materialele filmate de la prima casă de producție și cei de acolo au zis că i le trimt și că le poate folosi fără nicio pretenție financiară, doar cu mențiunea celui care a filmat. Doar că atunci când au aflat că lucrează cu o altă casă, i-au cerut lui Mugur o sumă foarte mare.
Petre Ignatencu împreună cu ambasadoarea Cubei (dreapta) și soția sa, la sediul Asociației Che Guevara, ascultând „Hasta siempre comandante“ la mobil
„Pentru un lucru pe care-l plătești cu 100-150 de euro pentru proiect, ei mi-au cerut o sumă de sute de ori mai mare. Mi-am dat seama imediat că nu o să am niciodată această sumă pentru un astfel de proiect. N-am mai răspuns niciodată la acel mail. Mi-am luat aparatele și, pe parcursul lui 2017, am filmat tot ce am avut nevoie.
Într-un fel a fost mai bine, pentru că experiența anilor din proiect, munca și perseverența au generat noi oportunități, mi-au dat acces la situații și mai interesante”, spune Mugur Vărzariu.
Cu noua casă de producție, lucrurile au mers perfect: „Din ianuarie- – februarie 2018 am stat timp de vreo șase luni, câte opt-zece ore pe zi, să selectăm cadrele și să alegem momentele. Regia în documentare este post-factum, la început fiind vorba în principal de consemnarea faptelor așa cum se întâmplă”.
Interesant este că Mugur are vederi profund anti-comuniste. Bunicul său din partea tatălui a fost arestat în perioada lui Dej pentru că s-a opus colectivizării. Apoi a urmat confiscarea întregii averi, iar tatăl lui Mugur a fost nevoit să fugă de acasă, fiind nevoit să renunțe și la cursurile Facultății de Drept. Ca să scape de dosarul bunicului, urmașii lui au trebuit să-și schimbe numele.
„Când m-am decis să fac acest film, tocmai ce avusesem acces la dosarul întocmit de Securitate bunicului. Am citit acolo despre momentul în care el le cerea oamenilor adunați în fața primăriei să se retragă din colectivizare, pentru că toți cei care urmau să se ocupe din partea partidului erau incompetenți.
Pe noi ne chema Vărzaru. Tata a cerut la un moment dat un duplicat al certificatului de naștere și, primindu-l, a constat că oamenii de la primărie au adăugat din greșeală un «i». Tata a profitat de eroare și de atunci s-a legitimat ca Vărzariu pentru a scăpa de dosarul bunicului. Apoi, tata a putut să meargă la facultate la ASE”, spune Mugur.
Având această istorie în spate, Mugur a vrut să vadă ce vor și după atâția ani comuniștii de la noi.
Auzise de grupul nostalgicilor care se întâlnesc an de an la mormântul lui Nicolae Ceaușescu pentru a-l comemora. A ajuns acolo în 2014.
„Am rămas șocat că încă mai sunt oameni care gândesc astfel, dar a fost absolut evident că ei nu aveau niciun fel de trecut, niciun fel de prezent, și evident, nu puteau avea un viitor. Eram atât de marcat, încât am plecat fără să realizez că ar fi trebuit să iau datele de contact ale unuia dintre ei. Am ajuns acasă și, imediat ce-am descărcat imaginile, mi-am spus că trebuie să fac un documentar care să-i arate exact așa cum sunt.
Luate separat, fiecare gând, fiecare frază, în diverse momente, în diverse locuri, ar putea să pară interesante pentru unii. Adunate toate la un loc, nu pot reprezenta decât o auto-parodie”, crede Mugur.
Așa că a început să caute pe internet informații despre grupul nostalgicilor. A dat de liderul unui alt partid socialist, fost colonel de Ssecuritate: „Acesta mi-a spus că el e uns cu toate alifiile, că noi ăștia de la presă vrem să ne batem joc și că el nu acceptă așa ceva, dar mi-a dat numărul unui domn care acceptă. Așa am ajuns la Petre.
După ani buni de zile, și fostul colonel mi-a solicitat să-l intervievez. Am filmat mai multe momente cu partidul său, dar scenele cu dânsul nu am reușit să le includ în edit-ul final”.
Argumentele lui Petre
Personajul principal este Petre Ignatencu, fost canotor de performanță în anii ’60, antrenor de popice și șofer de taxi. Asta când nu propăvăduiește comunismul, căruia ar vrea să-i redea măreția cu mijloace democratice.
El atrage atenția asupra simulacrului de proces al soților Ceaușescu și pune sub semnul întrebării existența unei revoluții reale în 1989.
„Din cauza faptului că, după 1989, foștii comuniști și foștii securiști nu și-au dorit o tranziție la o democrație reală, ci mai degrabă un comunism cu față umană, așa cum l-a numit Ion Iliescu, rezultatul a fost că toate instituțiile de stat s-au opus, până în zilele noastre, s-au opus prin orice mijloace acestei tranziții.
Acest lucru s-a văzut prin perpetuarea în politică a acelorași cadre, s-a văzut printr-un aparat administrativ îndreptat împotriva inițiativei private și în desecretizarea arhivelor Ssecurității incomplet și atât de târziu. Acest lucru s-a văzut printr-o condamnare târzie și doar cu jumătate de gură a comunismului de către Traian Băsescu.
Acest lucru a fost demonstrat prin nejudecarea lui Ion Iliescu, timp de 30 de ani, nu pentru chemarea minerilor, ci pentru moartea celor patru oameni uciși de mineri în timp ce el era șeful suprem al statului. Toate acestea ne arată că, de fapt, nu s-a dorit în mod real eliberarea statului român de trecut. Motiv pentru care Petre crede că are tot dreptul să atace această temă.
El luptă să readucă un sistem totalitar cu instrumente pur democratice, susținând că singurul care ar avea dreptul să interzică partidul comunist este doar alegătorul prin vot”, explică Mugur Vărzariu motivul principal care-l mână în luptă pe Petre Ignatencu.
Critici bune
Despre „Omul roşu“, Marius Copel, directorul artistic şi selecţionerul Festivalului Cinepolitica 2019, a spus că ar fi filmul pe care l-ar recomanda politicienilor care ne conduc acum ţara: „Ar trebuie să vadă filmul și să înțeleagă limpede că un amator care crede cu adevărat în misiunea să, fie ea și un pic greșită, naivă sau utopică, e mult mai credibil decât un politician aparent profesionist, care se minte pe sine și pe ceilalți că e bine intenționat și că e omul providențial. E ca o palmă peste față“.
