Olguţa Vasilescu desfiinţează Corul Filarmonicii Oltenia. Pensiile speciale rezistă până în 2062

DE Florin Budescu | Actualizat: 18.12.2023 - 10:56
Olguţa Vasilescu desfiinţează Corul Filarmonicii Oltenia - Foto: captură video Facebook/Simona Petrencu
Olguţa Vasilescu desfiinţează Corul Filarmonicii Oltenia - Foto: captură video Facebook/Simona Petrencu

Olguţa Vasilescu desfiinţează Corul Filarmonicii Oltenia. Pensiile speciale rezistă până în 2062. Federaţia Sindicatelor din Instituţii de Cultură atrage atenţia asupra desfiinţării unui cor de mare tradiţie.

SHARE

Olguţa Vasilescu desfiinţează Corul Filarmonicii Oltenia. Pensiile speciale rezistă până în 2062. Federaţia Sindicatelor din Instituţii de Cultură atrage atenţia asupra desfiinţării unui cor de mare tradiţie, înfiinţat la Filarmonica Oltenia din Craiova.

Filarmonica craioveană există din anul 1904. "Ne exprimăm dezacordul ferm faţă de abominabila faptă şi ne alăturăm, necondiţionat, colegilor noştri", a transmis federaţia, reprezentată legal de preşedintele Marius Ciulică.

Olguţa Vasilescu desfiinţează Corul Filarmonicii Oltenia

"În acest context, Federaţia Sindicatelor din Instituţii de Cultură va acţiona, prin toate modalităţile specifice, pentru a informa instituţiile statului, decidenţii politici şi societatea civilă despre inconştienţa şi lipsa de consideraţie (a celor care au iniţiat acest demers stupid) faţă de categoriile de salariaţi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestui colectiv al Filarmonicii „Oltenia”, a transmis Federaţia sindicală.

"Opriţi-vă doamnă Primar de la această decizie care vă va defăima în faţa istoriei urbei pe care vremelnic o conduceţi.

Sau doriţi să vă inscrieţi pe lista scurtă a celor care nu fac altceva decât să ducă la pierderea valorilor culturii româneşti în ansamblul ei?

Trebuie să înţelegeţi că actul de cultură nu este generator de profit. Cu toate acestea se pare că, pentru unii, este generator de profit... însă mai mult pentru buzunarele proprii", spune organizaţia.

Citeşte şi: Parlamentul a votat legea pensiilor speciale: Acestea se vor impozita în trepte

Pensiile speciale ne costă mai mult decât am estimat. Este vorba de 0,83% din PIB. Cum PIB-ul s-a cifrat la 284 miliarde de euro în anul 2022, rezultă că pensiile speciale au costat bugetul suma de 2,4 miliarde de euro. Procentul a fost înaintat de Eugen Rădulescu, director în cadrul BNR.

„Avem 0,85% din PIB pensii speciale. Nu se numesc pensii speciale decât o parte dintre ele. Unele se numesc pensii de serviciu. Eu cred că putem să le numim şi pensii de recunoştinţă sau contribuţii de recunoştinţă. Nu le numim pensii speciale.

Dar ele tot aia sunt, pentru că nu respectă niciunul dintre cele trei criterii pe care le avem noi toţi ceilalţi muritori: durata de cotizaţie, vârsta de pensionare şi modul de calcul al pensiei, în aşa fel încât, dacă anul acesta vorbim de 0,85% din PIB, care reprezintă pensiile speciale, în doi – trei ani s-ar putea să ajungem la 1,5% şi atunci va fi din ce în ce mai greu să arătăm că acestea sunt o cheltuială bugetară nu numai inacceptabilă, dar insuportabilă, nesustenabilă”, a spus Eugen Rădulescu.

Citeşte şi: Câte miliarde de euro ne costă pensiile speciale? S-ar putea face 120 km de autostradă pe an

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, luni, proiectului legii pensiilor speciale, pe care l-a pus în acord cu decizia Curţii Constituţionale.

"Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1), cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării", se arată în proiectul de lege.

Procurorii și judecătorii, pe de altă parte, se vor pensiona la 60 de ani abia din anul 2062 încolo, iar până atunci au nevoie de doar 25 de ani de vechime.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te