Ionuț Ionescu a povestit la Newsweek Report cum a ajuns să lucreze cu unele dintre cele mai importante rețele internaționale, dar și despre proiectele sale.
Newsweek România: Ce proiect aveți în lucru și cu cine lucrați în momentul de față?
Ionuț Ionescu: Ultimul proiect pentru care filmările s-au încheiat este o serie documentară intitulată Dictators’ Hideouts, ascunzătorile sau buncărele dictatorilor, pentru care în România am produs un episod, evident despre Nicolae Ceaușescu.
Dictators’ Hideouts, filmări la Casa Poporului
O parte dintr-o serie care îi mai cuprinde pe Hitler, Mussolini, Enver Hodja etc. Această serie este distribuită în rețeaua Disney de A&E Network, parte a Walt Disney Company. Am filmat la Casa Poporului și la Palatul Primăverii, fosta reședință a lui Ceaușescu.
De fapt, misiunea acestui documentar nu e să arunce vreo anatemă asupra trecutului istoric. Se spune că ultimul bastion al megalomaniei dictatoriale este arhitectura. Am încercat să investigăm această perspectivă și să vedem care erau, de fapt, temerile lui Nicolae Ceaușescu și ale celorlalte personalități istorice pe care le-am numit, în acea perioadă. Am încercat să vedem pentru ce făceau aceste demersuri megalomanice.
Citește și: 13 ani fără Jean Constantin. Hamal în port, fără studii de actorie, își găsește dragostea la 50 ani
Era o teamă perpetuă, în măsura în care dictatorii pretind și clamează dragostea eternă a poporului pe care îl păstoresc. În același timp, se pregătesc pentru a face față unor atacuri masive, neprevăzute.
Care ar fi concluzia? Ceaușescu făcuse un buncăr pentru că îi era teamă de un război nuclear? Sau se temea de o revoltă a populației?
Încă o dată, nu încercăm să tragem tușe groase, ci mai degrabă să lăsăm publicul să-și tragă propriile concluzii.
Așa cum reiese din mărturiile experților pe care i-am avut invitați în documentarul nostru, contextul extern era cel care îl făcea pe Nicolae Ceaușescu să vrea să fie pregătit pentru un potențial atac.
Mi-ai spus că acum lucrezi la un alt proiect pentru Discovery, tot în România. Despre ce e vorba?
Ca să punem puțin în contex, eu sunt antreprenor de cursă lungă. Am înființat prima companie pe când aveam 19 ani. În momentul acesta avem opt companii care fac diferite lucruri în teren, în media și film.
Ghost Adventures la Fortul 13 de la Jilava
Acum filmăm împreună cu niște colegi și parteneri de la Discovery, un show care, din fericire, este la al douăzecilea sezon. Este cel mai vizionat produs de pe Discovery în momentul acesta. Este produs de o companie parteneră și coprodus de noi.
Compania parteneră se numește My Entertainment și e o companie din New York. E parte din franciza Ghost Adventures. Acest spin-off de la Ghost Adventures investighează locuri cu însemnătate istorică în cazul acesta, Fortul 13 de la Jilava, la un loc unde pentru poporul român lista de martiri este aproape interminabilă.
Oameni care au suferit în Penitenciarul Jilava pentru convingerile lor religioase sau pentru apartenența politică sau mai degrabă pentru opoziția față de regimul comunist și nu numai. Pentru că, de-a lungul timpului, toate regimurile și-au cam dus oponenții acolo. Dar, da, comuniștii au excelat în număr și în violență.
Show-ul acesta se întâmplă peste tot în lume. Colegii mei tocmai s-au întors din Italia, după ce înainte fuseseră în Franța și în Țara Galilor, după ce fuseseră în Columbia și așa mai departe. Sunt locuri unde, în mod cert, au avut loc suferințe majore, crime, torturi.
Fie că e vorba despre penitenciare care în momentul acesta sunt dezafectate, fie că e vorba despre azile, fie că e vorba despre locuri încărcate de astfel de suferințe tragice, echipa Discovery, care conține un număr mare de specialiști, investighează cu mijloace tehnice anumite accente supranaturale în legătură cu locurile pe care le prezentăm, în primul rând în perspectivă istorică.
Înțeleg că sunt mijloace tehnice speciale. Cum decurge o astfel de filmare?
Vorbim de camere cu infraroșu, echipamente de captare a sunetului care funcționează la frecvențe pe care urechea umană nu le poate percepe. Și așa mai departe.
O serie de echipamente tehnice cu ajutorul cărora specialiștii încearcă să exploreze și zona aceasta ușor supranaturală, care, bineînțeles, pentru publicul de televiziune este un segment extraordinar de atractiv.
Trebuie să fie foarte interesant să participI la astfel de filmări, să vezi o astfel de echipă la lucru.
Da, dincolo de perspectiva afacerii, a parteneriatelor strategice pe care le am cu aceste companii internaționale, este și o perspectivă, dacă vrei, foarte românească, foarte atașată de valorile, cultura și spiritualitatea acestui loc. Valori care pot să fie promovate internațional și din alte perspective. Noi ne-am obișnuit să lansăm în exterior doar anumite valori despre care credem noi că ar trebui să fie apreciate și care au devenit clișee.
Iar eu cred că genul ăsta de promovare a României e mult mai interesant și mult mai atractiv pentru cei din afară.
Cum reușești să aduci România în producții Discovery, Disney, Animal Planet și așa mai departe?
Cu foarte mult entuziasm, în primul rând, și cu o încăpățânare fără limite de a propune și promova România ca o destinație generoasă, ofertantă pentru producțiile externe.
Noi am fost mereu foarte calzi cu vizitatorii, cu expații. I-am îmbrățișat cu foarte multă căldură și cred că am crescut ca generație așa, cu bunicii noștri, care ne povesteau cum îi așteptau pe americani.
Ei au venit mai târziu, un pic mai târziu decât i-au așteptat probabil bunicii noștri, dar cred foarte tare în acest schimb de informații care, la un moment dat, produce dezvoltare. În industria de film din România este formată, în mare parte, datorită producțiilor externe, în cea mai mare parte a lor, producții Hollywood-iene care au venit și și-au făcut părți din filme în România.
Datorită acestor proiecte avem astăzi o industrie care e modelată după structura sindicatelor americane, cu profesioniști locali care sunt formați alături de profesioniști americani și astfel, nu numai calitatea, dar și veniturile industriei pot spori.
În ultima perioadă au fost câteva filme românești. Criticii le-au făcut praf, dar ele au mers foarte bine în cinematografe, au avut o audiență foarte bună. Cum vezi acest lucru?
Este un teren foarte sensibil, pe care tocmai m-a invitat să pășim împreună, în sensul în care discuțiile sunt interminabile în legătură cu menirea filmului.
Dacă el este un produs cultural, și este, și nu trebuie să fie strict legat de componenta pecuniară, el totuși, trebuie să poată să fie sustenabil într-un timp rezonabil.
În România, o bună parte din producții care fac un ciclu festivalier și de unde se întorc cu premii, cu recunoașteri și distincții diferite, sunt sunt sprijinite de către Centrul Național al Cinematografiei. Și asta e o chestie extraordinară.
În partea cealaltă, mai ales în ultimii ani, un număr de producători, cu o inteligență de bussines pe care nu pot decât să o aplaud, au deschis drumul în cinematografe, în primul rând, către un produs comercial.
Faptul că filmul Teambuilding face aproape un milion de spectatori, în primul și în primul rând este lăudabil. După care putem să discutăm orice: numărul cuvintelor deocheate, calitatea scenariului etc. Dar până să facem toate lucrurile ăsta, trebuie să remarcăm faptul că aproape un milion de români au mers să vadă filmul în cinematografe.
Te rog să ne povestești cum ai început în această industrie.
Sunt absolvent al Institutului de Teatru și Film, deci cumva m-am pregătit să fac parte din această industrie.
Pe la sfârșitul anilor 90, începutul anilor 2000, când mă educam și încercam să înțeleg această industrie, nu exista conceptul de industrii creative. Era, așa, o zonă artistică, marginală.
Și singurele produse culturale existente erau cele finanțate de la stat.
Am intrat la Institut și în același timp mă duceam la numeroase seminarii de bussines, fără să știu ce Dumnezeu caut acolo. Era o atracție fatală pentru această zonă și am avut și norocul să am mentori sau modele care mi-au influențat pozitiv traseul.
Am deschis, cum ziceam, prima companie când aveam 19 ani, cu gândul că o să fac ceva. Bineînțeles, planurile s-au concretizat prin eșec. Am prăbușit prima companie cu succes, am plătit datoriile rămase în urmă din sursele părinților și din sursele proprii.
Am învățat o lecție extraordinar de valoroasă. În momentul ăsta avem 8 companii și suntem pe cale s-o deschidem pe a noua. Plaja de zone de bussines pe care o acoperim cuprinde producție de film, producție comercială, servicii din zona producției de film și a producției de reclame, a serviciilor de creație, distribuție de film și o zonă foarte importantă, mai ales pentru cei mici, așa zisul dublaj.
În momentul ăsta lucrăm cu toate studiourile majore pentru animațiile și filmele pentru copii și familie.
Ne povestești un pic și despre filmul tău "Torturat pentru Hristos"?
După Torturat pentru Hristos, am avut premiera internațională la Berlin cu filmul Sabina, care e un sequel la Torturați pentru Hristos, o cotinuare, urmărind aceeași poveste a familiei Wurmbrand. Și vreau să vă vorbesc despre familia care stă la baza celor două filme.
În urmă cu mai bine de 8-9 ani mi-a scris un producător american care voia să facă un film despre un personaj care, la momentul respectiv, era încă necunoscut, și investiga dacă am putea să fim parteneri în proiectul acesta.
Am aflat, la o bucată de vreme, că personajul principal al proiectul de film era Richard Wurmbrand. În momentul ăsta, pentru mine s-au aprins o grămadă de beculețe. Am crescut în ultimii ani de comunism.
Părinții mei nu au fost parte din aparatul de stat sau din aparatul Partidului Comunist. Știu că tata se ferea destul de mult de anumite lucruri și îmi spunea să am grijă cu informațiile auzite din familie.
Întorcându-mă la experiența personală vizavi de Richard Wurmbrand, am crescut văzând cum tatăl meu, în ultimii ani de comunism, ascundea anumite cărți. Le scotea seara dintr-o noptieră și dimineața le punea înapoi și am început să-l întreb ce citește și de ce face lucrul acesta.
Una dintre acele cărți era cartea lui Wurmbrand, “Cu Dumnezeu în subteran”. Era o carte interzisă în acea perioadă și pentru care puteai să ai de suferit. Nu am înțeles, atunci, dar aproape 30 de ani mai târziu s-a întâmplat să mi se propună să fiu parte dintr-un proiect de film cu acest subiect.
M-a atras, bineînțeles, această ciclicitate, dar și subiectul în sine. Pentru că e unul dintre românii care au dus România la un nivel extraordinar de înalt de promovare.
Am făcut filmul "Torturat pentru Hristos", care urmărește viața lui Richard Wurmbrand, încarcerarea lui la penitenciarul Jilava, la Fortul 13, pentru că nu mie îmi e străin și, bineînțeles, dizgrația pe care a suferit-o în ochii Partidului Comunist și toată suferința pe care familia lui a trebuit s-o îndure.
Ulterior, în 2021, am produs filmul, cum ziceam, "Sabina - The Nazi Years", care urmărește povestea familiei Wurmbrand prin ochii soției, Sabina, și la fel, suferința pe care a trebuit și ea să o îndure.
În momentul ăsta suntem în diferite stadii de producție, cu peste opt proiecte, două seriale și șase proiecte de lungmetraj.
Pentru că ai menționat mai devreme de publicul comercial din cinematografe, suntem și noi parte din acest trend. Avem două producții locale în pregătire.
Pot să rămân în continuare un antreprenor entuziast și alături de echipa noastră de peste 500 de persoane, colaboratori și angajați, suntem foarte fericiți cu locul și contextul pe care ni-l oferă România.
Ai reușit să promovezi aceste subiecte legate de România, către, cum spuneam, Discovery, National Geographic Planet și așa mai departe. A crescut de atunci interesul companiilor străine pentru România?
Pot să certific că da. Fiecare proiect în care am fost parte odată a avut o recurență. Fie că acel proiect a dezvoltat un spin off sau un sezon nou, fie că oamenii care au fost parte din proiectul respectiv au venit cu alte proiecte către noi.
Lucrurile s-au acumulat pe principiul bulgărelui de zăpadă.
