Actorul adulat în China comunistă pentru rolul „Porumbescu”. L-a jucat de două ori pe Avram Iancu

DE Alex Darvari | Actualizat: 20.11.2022 - 20:32
Vlad Rădescu, în filmul Ciprian Porumbescu - FOTO: Arhiva
Vlad Rădescu - FOTO: aarc.ro

Actorul Vlad Rădescu a împlinit 70 ani. A fost un răsfățat al scenei cu multe roluri în filme și teatru. A jucat un rol important încă din primul an de facultate.

SHARE

Vlad Rădescu s-a născut pe 18 noiembrie 1952 la București. A urmat liceul "Dimitrie Cantemir" și clasa a XII-a la liceul "Ion Luca Caragiale" din București, pe care l-a absolvit în 1971 cu media 10 la bacalaureat. Dorea să devină marinar, ziarist sau arheolog însă a intrat la teatru din prima încercare și a absolvit I.A.T.C. (actuala Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”) secția Actorie în 1975 la București, clasa prof. Sanda Manu și Geta Angheluță.

Este remarcat de regizorul Gheorghe Vitanidis, încă din primul an de facultate (1972) care-i oferă rolul principal în "Ciprian Porumbescu", cu care a înregistrat un succes deosebit. Vlad Rădescu a fost de două ori a fost Avram Iancu, în peliculele „Munţii în flăcări“ şi „La răscrucea marilor furtuni“ (1980), în regia lui Mircea Moldovan.

În producții de televiziune străine, gen docudrama, i-au fost încredințate rolurile lui Carol cel Mare în 1996 și Otto von Bismark în 2007, 2008 și 2009.

Iubit de chinezi pentru Porumbescu

Filmul „Ciprian Porumbescu", a cărui premieră a avut loc în 1973 în România, a fost tradus şi apoi dublat în China şi proiectat în 1978. Filmul a fost îndrăgit atât de mult de spectatorii chinezi, încât în multe localități biletele se epuizau foarte repede, fiind aproape imposibil să mai găseşti unul. "Balada" lui Ciprian Porumbescu și alte melodii ce alcătuiesc ilustraţia muzicală a filmului i-au impresionat pe mulți chinezi. Ca să nu mai vorbim de faptul că renumitul actor Vlad Rădescu, care a jucat rolul lui Ciprian Porumbescu i-a cucerit pe spectatorii chinezi, datorită tehnicilor sale de interpretare și înfățișării sale frumoase.

Citește și: A jucat cu Pintea și Iuliu Moldovan. La 35 de ani a plecat în munți alegând „smerenia și iertarea”

În mai 2019, după 41 de ani de la premiera filmului în China, actorul Vlad Rădescu a ajuns la Beijing la invitația Institutului Cultural Român de la Beijing și a avut în 10 mai un dialog aparte cu publicul chinez, potrivit ICR Beijing.

Lumea e cum suntem noi

Într-un interviu pentru jurnalspiritual.eu, Rădescu spune:

„Lumea artistică este o copie, la proporţiile ei, a lumii celei mari. Noi sau, mai ales, spectatorii noştri o îmbogăţesc cu nişte virtuţi morale pe care nu le posedă.

Citește și: Doi ani fără Draga Olteanu: Doi soți ce nu i-au fost fideli și un suflet pereche: Voiam să mor cu el

Ce este trist este faptul că preocupările noastre majore sunt legate tocmai de moralitatea individulu. Decantările morale ar fi cu atât mai îndreptăţite şi mai vizibile în rândul breslei noastre.

Dar orgoliile omeneşti şi mizeriile vieţii „bat arta“. Ele ne aduc prea des cu picioarele pe pământ, chiar dacă atâţia colegi de-ai mei invocă dumnezeirea în mod public…”

Cum își dorește să rămână în memoria oamenilor

„Că am existat. Şi nu degeaba. Şi să nu-l uite pe bunicul meu, generalul Nicolae Rădescu, cel care a fost ultimul premier necomunist al României. izgonit de comunişti şi de sovietici. Dar asta este… gloria lui, nu a mea. Cu toate acestea sunt mândru că sunt nepotul lui şi că sunt copilul părinţilor mei; că practic una dintre cele mai vechi profesii confirmate de istoria omenirii”, a spus actorul.

Rolul lui Vlad Rădescu

Dintre rolurile sale în teatru sunt de menţionat: Montserrat ("Montserrat"), Rudy ("Patima Roşie"), Florindo ("Mincinosul"), Horatio ("Hamlet"), Alonso ("Furtuna"), Ajutorul de şerif ("Omul care aduce ploaia"), Alioşa Karamazov ("Fraţii Karamazov"), Ferdinand ("Intrigă şi Iubire"), Horace & Frederik ("Invitaţie la castel"), Henrich ("Regele gol"), Doctorul, Soţul, Savantul, Marchizul ("Farse ambulante"), Lt. Lucas ("Soldatul Svejk"), Judecătorul ("Evul mediu întâmplător"), Oedip ("Regina Iocasta"), Locotenentul ("Milionarul sărac"), Col. Stamatescu ("Escu").

În afară de activitatea sa teatrală, actorul Vlad Rădescu este cunoscut şi pentru rolurile din filme. Încă de când era student, a avut şansa unui debut semnificativ în cinematografie, deţinând rolul titular din filmul "Ciprian Porumbescu" (1972, regia Gheorghe Vitanidis), rol ce a fost urmat de multe altele, în pelicule realizate de regizori consacraţi sau tineri, dintre care: "Cantemir" (1975, regia Gheorghe Vitanidis), "Pe aici nu se trece!" (1975, regia Doru Năstase), "Războiul de independenţă" (1977, regia Doru Năstase, Sergiu Nicolaescu şi Gheorghe Vitanidis - serial TV), "Burebista" (1980, regia Gheorghe Vitanidis), "Munţi în flăcări" (1980, regia Mircea Moldovan), "Somnul insulei" (1993, regia Mircea Veroiu), "Omul zilei" (1997, regia Dan Piţa), "Vlad nemuritorul" (2002, regia Adrian Popovici), "Călătoria lui Gruber" (2009, regia Radu Gabrea), "Eva" (2009, regia Adrian Popovici), "Brâncuşi... din eternitate" (2014, regia Adrian Popovici), "Octav" (2017, regia Serge Ioan Celebidachi) ş.a. A mai făcut parte din distribuţia serialelor TV "Numai iubirea" (2004), "Iubire ca în filme" (2006), "Îngeraşii" (2008), "Cu un pas înainte" (2008), "Narcisa sălbatică" (2012). De asemenea, a realizat numeroase dublaje de voce pentru filme de cinema şi seriale TV (ficţiune şi desene animate).

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te