Facebook a anunţat joi că nu va mai accepta reclame politice noi în săptămâna care precede alegerile prezidenţiale americane din 3 noiembrie, în cadrul unei serii de măsuri descrise de companie ca fiind planul său final pentru reducerea riscurilor de răspândire a dezinformărilor.
Guvernul intenţionează să acorde 30.000 de vouchere a câte 300 de lei copiilor care se legitimează la cluburile sportive.
Medici lipsă, spațiu insuficient, dotări puține. Sunt motivele care i-au făcut pe medicii Unității de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean Ploiești să se revolte. Fiecare medic consultă aici peste 20 de pacienți pe zi iar capacitatea este depășită de trei ori.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, prim-vicepreşedinte al PSD, a declarat, joi seară, că ideal ar fi fost ca alegerile locale să fie amânate până în primăvara anului 2021, dar crede că nu este periculos ca lumea să meargă la vot.
Alegerile parlamentare vor avea loc pe 6 decembrie, a decis, joi, Guvernul, care a adoptat o hotărâre în acest sens.