Cele mai multe cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, înregistrate până în prezent, sunt în Bucureşti - 11.509 şi în judeţele Suceava - 5.456, Argeş - 5.122, Braşov - 4.772 şi Prahova - 4.447, informează, vineri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Liderul PMP, Eugen Tomac, susţine că alianţele constituite în unele judeţe între PNL şi USR sunt “nişte improvizaţii“, dar că electoratul nu poate fi păcălit, câtă vreme într-un judeţ cele două formaţiuni se înjură, iar în altul “se pupă de zici că sunt fraţi“.
1339 de cazuri noi de COVID-19 au fost depistate în România din 25.177 de teste prelucrate, iar alte 47 de decese au fost raportate. 7.396 de persoane sunt internate, dintre care 485 de pacienți se află la Terapie Intensivă., anunță Grupul de Comunicare Strategică
Peste 100 de membri ai Parlamentului European solicită sancţiuni împotriva celor responsabili de atacurile contra reprezentanţilor opoziţiei şi jurnaliştilor în Rusia, după otrăvirea politicianului Aleksei Navalnîi.
Ministrul de finanțe, Florin Cîțu, a afirmat, într-o postare pe Facebook, că revenirea în V a economiei este o certitudine.