Senatoarea Pațurcă anunță că va face campanie pentru liberali, alături de soțul ei, primar PNL

DE Valentin Mirică | Actualizat: 04.09.2020 - 09:34
Roxana Pațurcă Foto: Facebook
Roxana Pațurcă Foto: Facebook

Senatoarea Roxana Paţurcă, exclusă din PSD pentru că a absentat de la dezbaterea moţiunii de cenzură, a declarat într-un interviu acordat presei locale că se ştia în grupul parlamentar PSD încă de luni dimineaţă că moţiunea nu va trece pentru că nu se va face cvorumul.

SHARE

”Haideţi să vă spun ceva! Se ştia în grupul nostru parlamentar, încă din dimineaţa acelei zile, că moţiunea nu va trece pentru că nu se va face cvorumul. Motivul este simplu: PSD pierduse deja sprijinul formaţiunilor care îi asigurau majoritatea în Parlament, aşa cum s-a văzut. În aceste condiţii, ce rost are să pretindem acum că moţiunea ar fi trecut dacă eram eu prezentă în sală?”, a declarat Paţurcă, într-un interviu pentru atitudineadincalarasi.ro.

Ea afirmă că a aflat din presă că a fost exclusă din PSD şi că nu i s-a oferit nicio explicaţie.

Întrebată dacă va trece la PNL, ea a răspuns: ”Cu siguranţă”. 

”Voi fi în campanie alături de soţul meu la Borcea, primar PNL”, a adăugat Roxana Paţurcă.

Liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis, a afirmat marţi, după şedinţa conducerii social-democrate, că patru din cinci parlamentari care au lipsit la moţiunea de cenzură au fost excluşi din PSD, iar în cazul lui Carmen Dan se va face o evaluare mai amplă a situaţiei deoarece ar exista documente că este vorba de o situaţie medicală complicată.

“Prima decizie este de excludere a patru din cei cinci parlamentari care au lipsit ieri la moţiunea de cenzură. Este vorba de domnul deputat Dan Ciocan, domnul Cătălin Rădulescu, domnul Adrian Todoş şi doamna Roxana Paţurcă. Aceştia patru au fost excluşi, au fost confirmate deciziile de excludere din partid făcute de organizaţiile judeţene”, a declarat Simonis.

Şedinţa în care ar fi trebuit să se dezbată moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban a fost închisă luni din lipsă de cvorum, în sală fiind prezenţi 226 de parlamentari, în condiţiile în care ar fi trebuit să fie cel puţin 233.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te