Giurgiu: Căţeluş căzut într-un tub de canalizare, la o adâncime de 4 metri, salvat de pompieri

Un căţeluş căzut într-un tub de canalizare, la o adâncime de patru metri, a fost salvat de pompierii giurgiuveni, în noaptea de joi spre vineri, după o intervenţie de peste patru ore.
"Prin 112 am fost anunţaţi, în seara zilei de joi, de către un locuitor al comunei Domneşti că dintr-o canalizare se aude un căţeluş care are nevoie disperată de ajutor. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal. Din cauza spaţiului foarte îngust şi a faptului că în ţeava respectivă erau aruncate pietre, a fost necesară intervenţia unui buldoexcavator cu ajutorul căruia a fost săpată o groapă în jurul tubului de canalizare", a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.
După scoaterea din tubul de canalizare, că căţeluşul a fost preluat de un medic veterinar care a fost prezent la faţa locului pe tot timpul acţiunii de salvare.