Papa Francisc a asistat, vineri seară, la procesiunea Drumul Crucii în Piaţa Sfântul Petru doar alături de câţiva credincioşi şi mai mulţi copii italieni. Este pentru al doilea an consecutiv când procesiunea are loc fără prezenţa publicului, din cauza pandemiei de coronavirus.
CNSU a adoptat, vineri, 2 aprilie, o nouă hotărâre, prin care a fost actualizată lista statelor cu risc epidemiologic pentru care se instituie carantina de 14 zile în cazul persoanelor care sosesc în România.
Paşaportul de vaccinare, document ce atestă că titularul său a fost vaccinat împotriva COVID-19, a fost interzis în statul Florida în numele respectării "libertăţilor individuale", a anunţat vineri guvernatorul republican al acestui stat foarte turistic, transmite AFP.
Poliţia din oraşul Saint Gallen din nord-estul Elveţiei a folosit vineri gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc în confruntarea cu sute de persoane care protestau împotriva restricţiilor impuse ca urmare a pandemiei de COVID-19, transmite dpa.
Cântăreaţa de muzică lăutărească Gabi Luncă a încetat din viaţă, ea fiind internată de două săptămâni în spital cu COVID-19, anunţă Partida Romilor ''Pro Europa''.