Estonia colaborează cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru a dezvolta paşapoarte vaccinale digitale, care vor include un cod QR ce ar putea fi recunoscut la nivel mondial, scrie AFP.
De la căsuţele de vacanţă din Connemara, vestul Irlandei, şi până la casele pe apă din Berlin, spaţiile de cazare turistică sunt rezervate de turiştii autohtoni care s-au resemnat pentru o nouă vară de „staycation” (-o vacanţă petrecută în localitatea de domiciliu-nr.).
Ştirile şi informaţiile false care apar în presă şi slaba informare a publicului din surse oficiale sunt considerate de români principalele cauze ale scepticismului privind vaccinarea, relevă un sondaj realizat de INSCOP Research şi Verifield.
Aproape trei sferturi (71%) dintre şoferii intervievaţi ar fi deranjaţi dacă, în cazul unui accident de circulaţie, valoarea reparaţiei despăgubită de poliţa de asigurare RCA a vinovatului ar fi cu mult mai mare decât costul aceleiaşi reparaţii efectuate fără asigurare.
Violeta Alexandru, președintele PNL București a declarat că „sporurile în sistemul public au apărut precum am văzut că au apărut și pensiile speciale. Cine s-a descurcat să prindă un moment prielnic și a fost aproape de decident a obținut un spor.”