Incendiu puternic cu degajări mari de fum la un bloc de locuințe aflat în renovare din Sectorul 5 al Capitalei. 10 autospeciale de pompieri cu apă și spumă au fost trimise la locul incidentului.
Incendiu puternic cu degajări mari de fum la un bloc de locuințe aflat în renovare din Sectorul 5 al Capitalei. 10 autospeciale de pompieri cu apă și spumă au fost trimise la locul incidentului.
Inteligența artificială, noua disciplină care va fi studiață în universitățile din România și pe care atât studenții cât și joburile viitorului o cer din ce în ce mai mult.
Elevii de clasa a VIII-a susţin, luni, proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul simulării Evaluării naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Relațiile dintre Rusia și SUA, la „cel mai scăzut nivel" după incidentul cu drona doborâtă în apele internaționale din Marea Neagră, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov
Avioane de vânătoare britanice și germane au interceptat o aeronavă militară a Rusiei în apropierea spațiului aerian estonian, potrivit Ministerului britanic al Apărării.
Momente critice pentru un bătrân după ce a căzut cu fața pe plita încinsă. A fost transportat de urgență la ATI, dar medicii nu i-au găsit un loc în spitalele pentru arși.
Anatoli Antonov, ambasadorul rus în SUA, a declarat marți că Rusia nu dorește o "confruntare" cu SUA, dar avioanele americane nu au ce căuta în apropierea graniței rusești".
Țările europene vor cumpăra pentru Republica Moldova un radar mobil pentru monitorizarea spaţiului aerian, potrivit unui memorandum intern al UE datat 13 martie şi văzut de publicaţia „EUobserver”.