Adevărata miză pare a fi însă alta: alegerile din toamnă pentru preşedinţia partidului, în care orice vot din ţară contează. Filiala Iaşi este una mare, dar care încă nu a înclinat decisiv balanţa într-o parte sau alta.
Adevărata miză pare a fi însă alta: alegerile din toamnă pentru preşedinţia partidului, în care orice vot din ţară contează. Filiala Iaşi este una mare, dar care încă nu a înclinat decisiv balanţa într-o parte sau alta.
Tânărul de 29 de ani care a ucis un bărbat din Corbu şi i-a violat fiica a fost reţinut pentru 24 de ore, el recunoscând fapta şi a povestit anchetatorilor că a dorit iniţial să jefuiască familia respectivă, dar pentru că nu a găsit ce dorea a comis faptele respective.
Un bărbat a fost atacat de urs în comuna Tulgheş, pentru transportarea sa la spital fiind solicitat elicopterul SMURD, de la Târgu Mureş, a informat ISU Harghita.
Mihai Gășpărel, controversatul șef Gărzii Forestiere Suceava, ar urma să fie numit la șefia Gărzii Forestiere Naționale cu susținerea liberalului Gheorghe Flutur, șeful PNL Suceava.
O reţea incredibilă de criminalitate, prostituţie şi spălare de bani a fost definitiv destructurată în urma unei bune colaborări a Poliţiei ieşene şi a Carabinierilor din Bergamo. Reţeaua era condusă de „Grasu“ şi „Blonda“, doi păşcăneni de 43, respectiv 25 ani.
Răzvan Constantinescu şi Iulian Şerban se numără printre semnatarii scrisorii deschise adresate Guvernului României „Comunicat de presă. Medicii români nu mai tolerează aberaţiile Guvernului! Încetaţi starea de teroare!“. Deciziile finale vor fi luate de Comisia de Disciplină.
Casian Ionuţ Grigoraş este al şaptelea elev de zece din judeţul Iaşi şi singurul din afara municipiului. Acesta a studiat la Şcoala Gimnazială „Ion Creangă“ din Târgu Frumos, unde a obţinut media 10 şi în toţi anii de studiu.
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a lansat marţi un apel la adoptarea unor măsuri de construire a încrederii pentru a limita tensiunile în regiunea Mării Negre, informează DPA.