Informaţii cu privire la facturi, abonamente sau chiar programări pentru semnarea de contracte se pot face la un operator uman doar după lungi „discuţii“ cu Inteligenţa Artificială, care se dovedeşte uneori a nu fi atât de inteligentă.
Informaţii cu privire la facturi, abonamente sau chiar programări pentru semnarea de contracte se pot face la un operator uman doar după lungi „discuţii“ cu Inteligenţa Artificială, care se dovedeşte uneori a nu fi atât de inteligentă.
381 de noi infectări cu SARS CoV 2 la Iaşi, în acest weekend. Patru unităţi administrative din judeţ au trecut în scenariul roşu, după ce incidenţa a depăşit 3 la mia de locuitori.
O tânără antreprenoare s-a folosit de vacile pe care societatea sa le achiziţiona pentru abatoare. În decurs de un an şi jumătate, ea a provocat statului prejudicii de 1,3 milioane lei.
Numai băieţii au primit permisiunea să se întoarcă sâmbătă la şcoală în colegiile şi liceele din Afganistan, o măsură deplânsă de UNICEF, care a îndemnat noul regim taliban "să nu lase fetele deoparte", relatează AFP.
Premierul indian Narendra Modi a împlinit vineri 71 de ani, zi în care autorităţile plănuiesc să depăşească recordul la vaccinări într-o singură zi, iar partidul său a organizat evenimente care includ tabere de donare de sânge şi distribuţia de provizii către orfani, săraci.
Italia a devenit prima ţară membră a UE care instituie certificatul sanitar COVID-19 obligatoriu pentru angajaţi, atât în sectorul public cât şi în cel privat, o decizie cu caracter general care deschide o breşă în blocul comunitar.
Un număr de 4.478 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 46.000 de teste, a informat, vineri, Grupul de Comunicare Strategică.
Pornind de la o serie de cazuri concrete, în care unii ieşeni au ajuns direct să fie executaţi silit după ce au fost garanţi la un împrumut din CAR, specialiştii în drept consultaţi spun că încă mai sunt destul de mulţi români care „semnează ca primarul”.