Vladimir Putin spune că dacă țările vestice vor da Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune, Moscova își rezervă dreptul de a lovi noi ținte. Președintele rus consideră că livrările actuale de arme au ca scop doar o "prelungire a conflictului".
Vladimir Putin spune că dacă țările vestice vor da Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune, Moscova își rezervă dreptul de a lovi noi ținte. Președintele rus consideră că livrările actuale de arme au ca scop doar o "prelungire a conflictului".
Ministerul Educaţiei a anunţat că peste 126.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2022, 111.329 fiind din promoţia curentă, iar ceilalţi din seriile trecute.
Presa germană estimează că sancţiunile impuse de Moscova împotriva companiei Gazprom Germania şi a filialelor acesteia i-ar putea costa pe contribuabilii şi pe utilizatorii de gaze peste cinci miliarde de euro pe an.
Ed Sheeran şi peste 100 de personalităţi considerate "comori naţionale" în Marea Britanie, precum fostul fotbalist Gary Lineker şi marioneta din emisiuni TV pentru copii Basil Brush, se vor alătura fanfarelor militare, artiştilor şi dansatorilor care vor defila în Londra.
Calvarul șoferilor, obligați să ocolească Bucureștiul, s-ar putea termina în perioada 2022-2023 cel puțin în partea de sud. În această zonă lucrările sunt mult mai avansate. În nord, lucrurile sunt complicate, de aceea întreaga Centură nu poate fi terminată înainte de 2025.
O filmare incredibilă pe o autostradă din România. Un polițist s-a postat pe banda de viteză, aproape de parapet pentru a face semn șoferilor să tragă pe dreapta.
Polonia a oferit Ucrainei 18 mortiere autopropulsate AHS Krab, a transmis duminică postul public de radio polonez, citând o sursă guvernamentală, în contextul în care Kievul încearcă să respingă un asalt intens al forţelor ruseşti în regiunea estică Donbas.
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, liderul ATP şi principal favorit, s-a calificat duminică fără probleme în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland Garros.