Antrenorul echipei de baschet masculin Real Madrid, spitalizat după un infarct

DE Alexandru Pop | 05.06.2022 - 18:12
Pablo Laso are 54 de ani și este antrenorul echipei de baschet Real Madrid - Foto: Profimedia Images

Pablo Laso, în vârstă de 54 de ani, se află într-o stare stabilă, la Spitalul Universitar Sanitas La Moraleja, după infarctul suferit duminică dimineaţă.

SHARE

Pablo Laso, antrenorul echipei masculine de baschet Real Madrid, a fost internat într-un spital din capitala Spaniei după ce a fost victima unui infarct miocardic, a anunţat duminică clubul madrilen, citat de agenţia EFE.

Laso, în vârstă de 54 de ani, se află într-o stare stabilă, la Spitalul Universitar Sanitas La Moraleja, după infarctul suferit duminică dimineaţă.

Citește și: VIDEO Zelenski: Rusia distruge în mod deliberat şi sistematic Ucraina. 2.503 rachete trase în total

Tehnicianul spaniol nu s-a confruntat anterior cu probleme cardiace, dar a ratat câteva meciuri ale echipe sale în luna decembrie, după ce s-a infectat cu Covid-19.

Sâmbătă, Pablo Laso şi-a condus în mod normal echipa în victoria cu Baskonia (83-71), din cel de-al doilea meci al semifinalei campionatului Spaniei. Meciul al treilea este programat marţi, la Victoria.

Citește și: VIDEO Rușii bombardează, din nou, Kievul. Un rănit după mai multe lovituri de rachete

Laso este antrenorul lui Real din 2011 şi a câştigat de două ori Euroliga cu gruparea madrilenă (2015 şi 2018).

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te