Primarul Capitalei şi vicepreşedinte PSD, Gabriela Firea, a transmis o scrisoare social-democraţilor, în care spune că partidul nu mai poate continua sub „teroarea excluderilor”, excluderi care oricum nu rezolvă problemele, ci le agravează.
Președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, și secretarul general al PSD, Marian Neacșu, au fost excluși luni din partid. Decizia a fost luată în ședința CEx, cu 53 de voturi „pentru” și 9 voturi „împotrivă”.
Rise Project a publicat, luni, primul articol legat de documentele găsite în valiza din Teleorman. Unul dintre acte reprezintă un borderou de plăți potrivit căruia Gil Vasile, soțul șefei CSM Simona Camelia Marcu, ar fi încasat de la Tel Drum 15.200 lei
ELCEN a solicitat Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) o creștere a preţului de producţie pentru gigacalorie cu aproximativ 10%, a declarat, luni, Claudiu Creţu, administratorul special al producătorului de energie termică.
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia va judeca în data de 20 noiembrie cererea de suspendare a procedurii de revocare din funcție a procurorului general Augustin Lazăr, a declarat purtătorul de cuvânt al instituției, Cosmin Muntean.