Rezultatele Evaluării Naționale par la fel de neobișnuite precum a fost și examenul. După contestații, diferențele între note au fost, în unele cazuri, foarte mari.
Rezultatele Evaluării Naționale par la fel de neobișnuite precum a fost și examenul. După contestații, diferențele între note au fost, în unele cazuri, foarte mari.
Un argentinian care rămăsese blocat pe o insulă din Portugalia din cauza restricţiilor antiepidemice a traversat Oceanul Atlantic în 85 de zile cu o ambarcaţiune de mici dimensiuni, conform cotidianului The New York Times.
La finalul Sfintei Liturghii de Sfinții Petru și Pavel, Patriarhul Daniel i-a felicitat pe cei care poartă aceste nume și a făcut un apel pentru folosirea măștilor și păstrarea distanței pentru că numărul infecțiilor cu noul coronavirus este în creștere.
Poliţia Capitalei a anunțat că se efectuează verificări la Curtea de Apel Bucureşti, după ce un bărbat a anunţat la 112 că în clădirea instanţei se află un dispozitiv exploziv.
OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, a anunţat că a câştigat licitaţia pentru un perimetru de explorare ţiţei şi gaze din Marea Neagră, în zona offshore a Georgiei.
Vremea va fi caniculară în Bucureşti, pe parcursul zilei de luni, iar maximele vor atinge 35 de grade Celsius, arată prognoza publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Peste 510.000 de români îşi sărbătoresc pe 29 iunie onomastica de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
Un număr de 32 de judeţe se află sub ”Cod galben de instabilitate atmosferică” până marţi dimineaţa, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).