Autoritățile din Grecia au decis crearea unui flux separat la intrarea în acestă țară pentru autoturismele înmatriculate în statele membre UE, a anunțat joi Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Autoritățile din Grecia au decis crearea unui flux separat la intrarea în acestă țară pentru autoturismele înmatriculate în statele membre UE, a anunțat joi Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Premierul Ludovic Orban a avut joi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare, în care au discutat despre măsuri de sprijin pentru combaterea efectelor secetei, care a afectat culturile agricole în acest an.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 450 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Autorităţile din Arad au anunţat că judeţul este "liber de COVID-19", după ce au fost externaţi şi ultimii bolnavi, iar de aproape două săptămâni nu au fost înregistrate cazuri noi.
La punctul de trecere Kulata-Promachonas de la granița bulgaro-elenă sunt, joi dimineață, cozi de kilometri pe sensul de trecere spre Grecia, potrivit presei bulgare și câtorva români care sunt la fața locului.
Pentru a ţine sub control explozia de noi cazuri de COVID-19 în California, autorităţile locale au decis miercuri să interzică servirea mesei în spaţii închise la Los Angeles şi în alte 18 comitate ale statului lovite de pandemie, notează AFP.
Compania germană Biontech, specializată în produse biofarmaceutice, şi gigantul farmaceutic american Pfizer au anunţat că testele realizate în Statele Unite cu vaccinul lor experimental dezvoltat împotriva noului coronavirus au furnizat rezultate încurajatoare, informează DPA.
Aproximativ 88.200 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 35.700 de mijloace de transport (dintre care 14.300 de automarfare) au efectuat formalităţile de control prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în ultimele 24 de ore, informează IGPF.