Aproape 40% dintre angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe au fost vaccinaţi anti COVID-19 iar centrul de vaccinare, deschis în incinta unităţii la începutul acestui an pentru personalul din sistemul sanitar, se va închide.
Aproape 40% dintre angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe au fost vaccinaţi anti COVID-19 iar centrul de vaccinare, deschis în incinta unităţii la începutul acestui an pentru personalul din sistemul sanitar, se va închide.
Marea Britanie a vaccinat până miercuri mai mult de 25 de milioane de persoane cel puţin cu prima doză de vaccin împotriva COVID-19, la 100 de zile de când prima persoană a fost vaccinată în această ţară.
Medicul Carmen Delia Șotîngă, fostă consilieră a premierului Sorin Grindeanu (PSD), a fost numită șefă la Direcția de resurse umane și politici salariale din Ministerul Sănătății, condus de Vlad Voiculescu, scrie G4Media.ro. Șotîngă a fost decorată în 2010 de Traian Băsescu.
Bucătarul clujean Adrian Pop a murit marţi seară, la Clinica de Neurochirurgie din Cluj-Napoca, unde a fost adus în stare de incoştienţă şi cu o lovitură la cap, stabilindu-se că anterior a participat la o petrecere la care au fost şi prezenţi şi doi poliţişti.
Moisescu Adrian-Bogdan a fost păstrat la conducerea SC Compania Municipală de Străzi, Poduri și Pasaje București S.A. până la numirea unui administrator special. Compania este în insolvență.
Nu mai puţin de şase autoturisme au fost avariate în centrul Iaşiului, pe strada Anastasie Panu, de un tramvai scăpat de sub control.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o serie de avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de ninsori şi viscol în zonele montane şi submontane, respectiv o informare de vreme rea ce vizează întreaga ţară.
Peste 2.400 de militari din opt state, 18 nave de luptă şi 10 aparate de zbor participă, în perioada 19 - 29 martie, la ''Sea Shield 21'' - cel mai mare şi mai complex exerciţiu multinaţional NATO organizat de Forţele Navale Române, în anul 2021, în zona Mării Negre.