Cantitatea de 11.499 de kilograme de deşeuri din plastic din Grecia pentru România a fost oprită marţi la PTF Giurgiu.
Cantitatea de 11.499 de kilograme de deşeuri din plastic din Grecia pentru România a fost oprită marţi la PTF Giurgiu.
Bugetul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru energie este direcţionat greşit către proiecte distrugătoare pentru mediu, iar PNRR finanţează doar 3,4% din investiţiile în energii regenerabile asumate de România până în 2030.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că învăţământul dual este cea mai bună formă de organizare a învăţământului profesional, precizând că acesta trebuie să rămână o responsabilitate a statului.
Rezultatele la evaluarea națională 2021 au fost publicate marți. Dintre cei 123.122 de candidați prezenți la examen, 94.526 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând p rată de 76,80%, în ușoară creștere față de anul trecut - 76,10%.
PSD a contestat revocarea din funcția de Avocat al Poporului a Renatei Weber. În opinia social-democraților, decizia a fost neconstituțională.
Interlopul Florin Duduianu, zis Anaser, dat în urmărire internațională din vara anului trecut, a fost obligat în instanță să-și achite facturile restante la o companie de telefonie mobilă. Fugarul urmează să fie executat silit.
Cezara Cristina Moraru, tânăra de 27 de ani care s-a urcat băută la volan şi s-a aruncat cu maşina în lacul Ciric, a fost reţinută ieri de poliţişti pentru 24 de ore şi introdusă în Arestul IPJ Iaşi. La finalul acestei perioade, a fost eliberată.
De ce îşi rup şoferii maşinile de ani buni peste trecerile de nivel de pe drumurile naţionale, mergând doar cu viteza întâi, maxim a doua? Pentru că de nivelarea acestora se ocupă fie unii privaţi pe care nu-i forţează nimeni să-şi facă datoria, sau suntem la cheremul CFR.