Ziua Unirii: Pentru a tempera bucuria, alcoolul a fost interzis

DE Petre Bădică | Actualizat: 01.12.2019 - 11:16

Tudor Roșu, șeful Secției Istorie de la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, detaliază, într-un interviu pentru Newsweek România, de ce pentru România prima conflagrație mondială a reprezentat un război de reîntregire națională.

SHARE

Newsweek România: Care au fost principalele elemente interne și externe care au făcut posibilă Unirea ?

Tudor Roșu: Unirea a fost posibilă, în primul rând, datorită contextului internațional determinat de sfârșitul Primului Război Mondial.

Înfrângerea Austro-Ungariei și intrarea în colaps a Imperiului, unul multinațional, a dat o șansă nesperată, la începutul conflagrației, naționalităților constituente, de a-și stabili alte cadre de existență. Important a fost și principiul autodeterminării popoarelor, lansat și transformat în regulă de bază a noii organizări a lumii de președintele american Woodrow Wilson.

Pe de altă parte, românii ardeleni au trecut de la speranța reorganizării Imperiului, direcție pe care o urmăreau până la 1914, cu autonomizarea Transilvaniei, la dorința de unire cu regatul României, tot datorită evoluțiilor Primului Război Mondial.

Idealurile românești s-au conturat mult mai bine în special după 1916, odată cu intrarea României în război. Ținta României era Transilvania până la Tisa, în cazul în care Austro-Ungaria ar fi fost înfrântă, iar statele Antantei se angajaseră să respecte această cerere.

Cum s-a realizat mobilizarea ardelenilor pentru Unirea de la Alba Iulia? 

Mobilizarea s-a făcut prin organismele naționale locale, acele consilii românești care se înfințaseră începând cu primele zile ale lunii noiembrie 1918, în aproape toate localitățile din Transilvania.

Rolul administrării Transilvaniei și-l asumase Consiliul Național Român Central, care funcționa la Arad, și din care făceau parte 6 membri marcanți ai Partidului Național și 6 ai Partidului Socialist. În teritoriu, pe lângă consiliile naționale locale, funcționau gărzile naționale românești, cu rol de a asigura securitatea diferitelor localități și comitate. 

În data de 20 noiembrie 1918, s-a stabilit de către CNRC ca Adunarea Națională să aibă loc la Alba Iulia și, doar zece zile mai târziu, orașul Alba Iulia găzduia peste 100.000 de participanți. Acest fapt poate părea surprinzător astăzi, cum s-a putut face această mobilizare excepțională în doar 10 zile.

A contat însă, din nou, contextul, la finalul unui război în care au pierit aproape 100.000 de români ardeleni, pentru o cauză în care ei nu s-au regăsit, ori faptul că peste 100.000 de ardeleni au dezertat din armatacezaro-crăiască și au trecut munții pentru a se înrola în armata României.

Astfel, aproape fiecare familie ardelenească se simțea implicată direct în mersul lucrurilor, pierduse un om în război ori avea un om care luptase voluntar pentru România. 

Nimeni nu era indiferent. Desigur, a contat și diseminarea făcută de bisericile ardelenești, ortodoxă și greco-catolică, de asemenea, putem vorbi și de demersurile de presă, cu noi cotidiane apărute tot acum, în noiembrie 1918 și care au dedicat multe pagini organizării pentru adunarea de la Alba Iulia. Cred însă că cel mai mult a contat interesul și voința românului de rând.

Cum a decurs Ziua Unirii la Alba Iulia?

Programul zilei de 1 decembrie 1918 a început cu slujbele religioase oficiate la bisericile ortodoxă și greco-catolică din oraș, slujbe susținute în același timp. A urmat ședința din cazina militară, pe viitor numită Sala Unirii, cu mai multe discursuri ale elitei politice a ardelenilor, dintre care discursul chintesențial i-a aparținut lui Vasile Goldiș, unul dintre liderii Partidului Național.

În cadrul discursului său, Vasile Goldiș a dat citire și „Rezoluțiunii Unirii“, actul fundamental care stabilea unirea Transilvaniei, Banatului și Țării Ungurești (Partium sau Crișana și Maramureș) cu România. Actul a fost votat în întregimea sa (deși avea 9 puncte distincte), în unanimitatea Adunării Naționale compuse din 1.228 de membri. Aceste moment aveau loc în jurul orei 12.00.

Mai apoi, la ora 14.00, câțiva lideri prezentau mulțimii adunate pe „Câmpul lui Horea“ deciziile luate în cazină. Pe vechiul câmp de instrucție al armatei K.u.K., așa numitul „Câmp al lui Horea“, se adunaseră peste 100.000 de oameni. Acolo se amenajaseră și patru tribune. La tribuna centrală, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu a citit și el oamenilor actul unirii. 

Mai departe, în Sala Unirii s-a stabilit componența Marelui Sfat Național, adică legislativul Transilvaniei care își asumase propria soartă. Începând de seara, oamenii au început să se retragă spre casele lor, alții au rămas până a doua sau chiar a treia zi. 

Altfel, s-a cântat și s-a jucat mult, a fost o atmosferă caldă, în ciuda frigului de afară, de mare sărbătoare. Pentru a preîntâmpina excesele de „bucurie“, în ziua respectivă a fost interzisă comercializarea băuturilor alcoolice.

Care au fost direcțiile de acțiune ale Regelui și guvernului, pe de o parte, și ale liderilor ardeleni, pe de altă parte, pentru realizarea Unirii?

Regele și guvernul României au dorit, fără echivoc, Transilvania în momentul în care au angajat țara în război împotriva Austro-Ungariei. Liderii transilvăneni au dorit, tot fără echivoc, unirea în momentul în care Adunarea reprezentativă a Transilvaniei a votat în unanimitate pentru aceasta. Desigur, au contat și căile diplomatice, relațiile cu puterile democratice ale Vestului, cu Statele Unite. 

Citește dosarul integral dedicat Centenarului Marii Uniri

Războiul care ne-a unit. Ediție specială dedicată Centenarului Marii Uniri

O capitulare cât o victorie

Ana Blandiana - În epicentrul centenarului

Lucian Boia: „Istoria întârziată și mică i-a umplut pe români de complexe“

Ioan Stanomir: „Politicienii au călcat în picioare documentul Marii Uniri“

Mădălin Hodor: Episcopul Hossu și Securitatea

„A fost un genocid al elitelor de la 1918“

Românii din Covasna acuză trocurile politice în anul Centenarului

Fotoreportaj - Centenarul de la țară. Imagini inedite cu românii de altă etnie

România Mare la 1918

Ponderea în această ecuație a reprezentat-o însă tot voința de unire. De pildă, în rezoluția de unire, liderii ardeleni au scos orice formulă care ar fi trimis la ideea de condiționare, de unire condiționată, orice idee care ar fi putut fi interpretată ca o dorință de autonomizare a Transilvaniei (ea urma să fie autonomă doar până la adunarea Constituantei), sau orice idee legată de forma de guvernământ, deși liderii socialiști din Transilvania nu agreau deloc ideea că urmau să facă parte dintr-un regat.

Pornirea generală a fost aceea că Unirea trebuia văzută ca o căsătorie, cu un „da“ care trebuie rostit tare și pe lângă care merg în plus doar jurăminte de dragoste, orice altceva fiind inutil. Au existat la vremea respectivă, firește, și suficiente îndoieli, precum și intenții de a norma mai clar actul unirii, dar toate acestea au fost lăsate deoparte pe moment. 

Primul Război Mondial a fost unul de reîntregire a neamului sau de apărare a teritoriului ?

Prima varianta este valabilă, iar a doua a devenit o consecință a primeia. Intrarea României în război împotriva Puterilor Centrale și rezultatul obținut a dus la situații paradoxale. România intra în război de partea Imperiului Țarist, neemițând astfel, din start, nici o pretenție asupra Basarabiei.

A obținut însă Basarabia ca urmare a disoluției acestui imperiu. De asemenea, România a amânat foarte mult momentul intrării în război, iar prin tratatul secret cu Antanta din 1916 urma să obțină la finele războiului teritoriile Ungariei până la Tisa.

Deși Austro-Ungaria a fost înfrântă în război, acest tratat nu a mai fost pus în practică, întrucât la Conferința de Pace de la Paris a contat principiul majorităților etnice.

Așa se face că Banatul, de exemplu, a fost împărțit între România și Serbia (dar și cu o mică parte distribuită Ungariei), deși, de-a lungul istoriei, această regiune a constituit un tot. Și un alt paradox este că, deși a fost înfrântă categoric în război, în ciuda eroismului soldaților români, România a obținut Transilvania.

Important este, de asemenea, și cum au resimțit românii ardeleni prioritățile acestui război. Intrarea României în război a generat o situație unică. Aproximativ 100.000 de ardeleni fie au trecut clandestin munții, fie au dezertat din armata K.u.K. și s-au înrolat ca voluntari în armata României, alegând să lupte practic împotriva propriului stat, Austro-Ungaria.

Care au fost dificultățile de integrare a noilor teritorii într-un singur stat?

Armonizarea administrativă a fost un proces de scurtă durată, practic, deși diferențele existente ar fi părut, la prima vedere, că necesită un ecart mult mai lung de timp pentru estomparea lor. Cu excepția scurtelor episoade din vremea lui Mihai Viteazul și a lui Sigismund Bathory (de luat în calcul și episodul Castaldo), Transilvania nu a făcut parte dintr-un același stat cu teritoriile din afara arcului carpatic, Țara Românească și Moldova.

Vorbim, astfel, de aproape 1.000 de ani de evoluție distinctă a Transilvaniei, care, aparent, ar necesita o perioadă lungă de timp pentru a integra Transilvania cu celelalte teritorii românești. 

Desigur, unele diferențe nu sunt greu de șters – de exemplu, imediat după unire, Transilvania a trecut la circulația pe partea dreaptă, iar România a adoptat calendarul gregorian, în uz în Transilvania de vreo 400 de ani -, altele au avut nevoie de câțiva ani până la adoptarea noii constituții, la reforma electorală, cea agrară etc.

Desigur, au existat și dispute politice, însă acelea erau firești și trebuiau luate ca atare.

Evoluțiile acestea s-au derulat însă într-un ritm rapid. Am putea aprecia că după 5 ani de la Unirea Transilvaniei se creaseră deja cadre sănătoase pentru integrarea ei definitivă.

Că lucrurile au evoluat „sănătos“ o dovedește în primul rând faptul că Transilvania a rămas, 100 de ani mai târziu, în integralitatea ei (pe fruntariile stabilite la Paris) ca parte a României. Alte state create în 1918, alte transformări în același context, din această parte a Europei -nu au dăinuit: Cehoslovacia sau Iugoslavia.

Este de subliniat deopotrivă că și la nivelul maselor, diferențele nu erau atât de mari încât să fie semnificative, să nu se poată trece peste ele.

A existat și o doză de noroc în realizarea Unirii? 

Dezintegrarea Austro-Ungariei e foarte importantă în ecuația noastră. Probabil că ea ar fi avut oricum loc și fără „Marele Război“, întrucât lumea se organiza deja după alte principii decât cele după care funcționa Austro-Ungaria. 

Dezintegrarea Imperiului Țarist a fost, poate, oarecum surprinzătoare, iar înfrângerea militarizatei Germanii și mai surprinzătoare. Intrarea Statelor Unite ale Americii în război a fost însă decisivă și a înclinat decisiv balanța în favoarea puterilor Antantei.

E greu de spus dacă a fost noroc sau a fost cursul firesc al istoriei. Istoria se scrie, de altfel, cu faptele concrete care au loc, nu cu „ce ar fi fost dacă“, chiar dacă mersul lucrurilor este guvernat de capriciile Fortunei, astfel că „norocul“ este omniprezent în istorie. 


Istoricul Tudor Roșu, șeful Secției istorie, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia

Citește dosarul integral dedicat Centenarului Marii Uniri

Războiul care ne-a unit. Ediție specială dedicată Centenarului Marii Uniri

O capitulare cât o victorie

Ana Blandiana - În epicentrul centenarului

Lucian Boia: „Istoria întârziată și mică i-a umplut pe români de complexe“

Ioan Stanomir: „Politicienii au călcat în picioare documentul Marii Uniri“

Mădălin Hodor: Episcopul Hossu și Securitatea

„A fost un genocid al elitelor de la 1918“

Românii din Covasna acuză trocurile politice în anul Centenarului

Fotoreportaj - Centenarul de la țară. Imagini inedite cu românii de altă etnie

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteti modifica setarile de Cookie -