Zeci de trenuri anulate de CFR Călători

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 15.03.2020 - 16:32
Foto Club Feroviar
Foto Club Feroviar

Zeci de trenuri anulate de CFR Călători, ca urmare a deciziilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, coroborate și cu deciziile administrațiilor feroviare din țările vecine, în vederea combaterii răspândirii infecției cu Covid-19.

SHARE

CFR Călători anunță că va lua măsuri care vor viza suspendarea temporară a circulației unor trenuri în trafic intern și internațional, cu respectarea posibilității de mobilitate a persoanelor, potrivit unui comunicat de presă dat publicității duminică de operatorul feroviar de stat.

Astfel, CFR Călători va suspenda temporar, în perioada 16-20 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire, unele trenuri care aveau ca scop transportul elevilor de la domiciliu la centrele școlare, pe durata suspendării cursurilor de către Ministerul Educației și Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență.

CFR Călători precizează că monitorizează atent gradul de ocupare a trenurilor, în condițiile în care mai multe companii/societăți au anunțat program redus sau muncă de la domiciliu pentru angajații lor. În aceste condiții, este posibilă suspendarea unor trenuri de navetă. Orice modificare în graficul de circulație al trenurilor va fi anunțată public.

În toate situațiile, măsurile de suspendare temporară a unor trenuri vor fi luate astfel încât se se asigure în continuare mobilitatea pasagerilor și să se adapteze cât mai bine cerințelor de trafic pe intervalele orare cele mai solicitate ale unei zile. Măsurile luate în această perioadă de către companie au ca scop  restrângerea răspândirii infecției cu Covid-19, protecția, siguranța și securitatea călătorilor și a personalului propriu.

Lista trenurilor suspendate poate fi consultată pe clubferoviar.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te