Activiștii de mediu Daniel Bodnar și Mihai Prutean au depistat, miercuri, 19 octombrie, un camion care transporta lemne fără a figura ca transport de proveniență legală, marea surpriză fiind că vehiculul a intrat chiar în curtea Postului de Poliție Arbore.
Mai mult, lemnul a fost descărcat, iar un bărbat a început să taie lemnul de fag pentru foc în curtea poliției. La postul de poliție nu era nici un polițist, astfel că activiștii de mediu au sunat la 112, relatează monitorulsv.ro.
„Eram pe drumul principal, spre Iaslovăț, și am văzut acel camion ieșind de pe un drum secundar. Am mers în spatele lui, am făcut verificări și văzut că nu deține aviz. Apoi, ce să văd, porțile erau deschise la Poliția Arbore pentru acel camion, care, după cum se vede, a intrat în curtea poliției. Lemnul a fost descărcat foarte repede și tot repede lemnul a fost tăiat.
E lemn fără aviz, e josnic ce se întâmplă, noi cerem sprijinul autorităților când semnalăm un transport ilegal și chiar ei, polițiștii, să primească lemnul ilegal în curtea instituției?”, a declarat activistul de mediu Mihai Prutean.
Un echipaj al Poliției Solca a venit la fața locului și a început să facă verificări. Într-adevăr, lemnul nu figura ca fiind de proveniență legală.
Șeful de post de la Arbore are locuința de serviciu în aceeași clădire cu Postul de Poliție
De precizat că șeful de post de la Arbore are locuința de serviciu în aceeași clădire cu postul de poliție. Cel puțin pentru Postul comunal Arbore nu există vreo comandă legală de achiziție lemn.
Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a transmis un punct de vedere în care nu neagă sesizarea activiștilor. Se precizează că au fost alocate toate cantitățile de material lemnos necesare încălzirii sediilor care utilizează lemnul pentru încălzirea cu sobe, fără a fi înregistrate probleme sau lipsuri în acest sens, astfel că situația este hilară și pentru superiorii din IPJ Suceava.
„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public ca urmare a unei postări pe o rețea de socializare efectuată de un activist de mediu cu privire la o cantitate de material lemnos descărcată în curtea Postului de Poliție Arbore, IPJ Suceava precizează următoarele:
Conducerea IPJ Suceava a dispus de îndată verificări prin structura de control intern pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului și stabilirea modului în care materialul lemnos a fost transportat și depozitat în curtea postului de poliție.
Verificările vizează atât aspectele privind respectarea legalității activităților, cât și cele privind etica și deontologia profesională.
Totodată, IPJ Suceava precizează că prin Serviciul Logistic au fost alocate toate cantitățile de material lemnos necesare încălzirii sediilor care utilizează lemnul pentru încălzirea cu sobe, fără a fi înregistrate probleme sau lipsuri în acest sens.
În funcție de rezultatele verificărilor efectuate cu privire la acest caz, IPJ Suceava va sesiza și celelalte organe competente, inclusiv structura de parchet competentă.
Subliniem încă o data că respectarea normelor deontologice este o prioritate a Poliției Române, iar prin structurile abilitate vom dispune toate măsurile necesare ca instituția noastră să fie percepută la adevărata dimensiune”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.