VIDEO Primul tronson din autostrada Moldovei, gata cu doi ani înainte de termen

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 01.12.2020 - 12:07
Prima autostradă din Moldova/FOTO: Youtube (captură)

Cei circa 16 km din autostrada A7, care au rolul și de centură a Bacăului pe partea de est, vor fi dați în folosință de miercuri, 2 decembrie, cu doi ani mai devreme față de termenul contractual.

SHARE

Momentul marchează existența primului tronson funcțional de autostradă din Moldova. Circulația va fi deschisă însă cu restricții pentru că încă vor mai fi lucrări de finalizat. Pe podul de peste Bistrița circulația va fi deschisă doar pe un fir al autostrăzii, dar în ambele direcții.

„În urma discuțiilor pe care le-am avut cu antreprenorul, cu beneficiarul, cu cei care răspund de siguranţa rutieră, cu absolut toţi cei implicaţi în procesul de dare în trafic fără niciun risc pentru VO Bacău, pot să vă spun că miercuri, 2 decembrie, vom da în circulație Varianta de Ocolire Bacău”, a declarat ministrul Bode, potrivit Deșteptarea.ro

Cei 16 km de autostradă care vor fi deschiși miercuri fac parte din autostrada A7 care va brăzda Moldova de la Nord la Sud. Tronsonul de 16 km de autostradă face parte parte din proiectul Centurii Bacăului în lungime totală de 32 de km (restul de km fiind la profil de drum național).

Contractul de circa 668 milioane de lei a fost semnat în decembrie 2018 cu asocierea de companii românești UMB-Tehnostrade, chiar din zonă. Lucrările efective au început în martie 2019.

Contractul are un termen de proiectare și execuție de 3 ani pentru toată centura (16,27 km de autostradă plus 14,54 km de drum național cu o bandă pe sens), adică ianuarie 2022.

Deja partea vestică a centurii, drum cu câte o bandă pe sens, între DN11 și DN2, a fost deschisă traficului pe 3 septembrie, potrivit hotnews.ro.

Proiectul VO Bacău trei sectoare, după cum urmează:

Sectorul nr. 1 - Autostradă : legatura rutieră DN 2 (sud Bacău) cu DN 2 (nord Bacău), în lungime de 20,180 km sector ce se suprapune cu viitoarea Autostrada Moldova A7 între km 2 + 413 și km 18 + 682; (16,269 km)

Sectorul nr. 2 - Drum Național: legatura rutieră de la nord de Bacău între DN 15 și DN 2 în lungime de 3,160 km;

Sectorul nr. 3 - Drum Național (cel inaugurat în septembrie 2020): legatura rutieră de la sud de Bacău între DN 2 și DN 11, în lungime de 7,360 km.

 

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.