Vâlcea: Autoturism căzut 30 de metri în gol după ce şoferul a pierdut controlul

Şoferul unui autoturism a scăpat cu răni uşoare după ce maşina pe care o conducea a părăsit carosabilul şi a căzut 30 de metri în gol, pe un drum din judeţul Vâlcea. Tânărul de 22 de ani care se afla la volan a reuşit să iasă din autovehicul înainte ca acesta să ardă.
Potrivit datelor furnizate de Poliţia judeţeană Vâlcea, accidentul a avut loc pe n drum din comuna Ioneşti, iar primele date arată că şoferul, un tânăr de 22 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers într-o curbă.
Maşina a căzut în gol aproximativ 30 de metri de pe digul staţiei unei hidrocentrale , în apropierea râului Olt. La scurt timp de la impact autovehicul a lua foc, însă şoferul a reuşit să se salveze. Acesta a declarat că se afla singur în autoturism.
Bărbatul, care este din localitatea Vitomireşti, judeţul Olt, a fost preluat de o ambulanţă şi dus la spital pentru investigaţii medicale, scrie news.ro.