luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Un mecanic beat a uitat să plece din stația Dristor. METROREX face verificări

Data publicării: 03.12.2020 • 20:47 Data actualizării: 03.12.2020 • 20:47
sursă metrorex
sursă metrorex

Metrorex a anunţat că face verificări în cazul unui mecanic de tren care a fost găsit beat în cabină, călătorii fiind cei care s-au sesizat după ce garnitura nu a mai plecat din staţia Dristor,.


„Referitor la informaţiile apărute în presă cu privire la incidentul în care a fost implicat un mecanic de tren, vă informăm că sunt în curs de efectuare verificările procedurale prevăzute în astfel de situaţii. Acestea presupun cercetarea în funcţie de circumstanţe conform prevederilor legale şi aplicarea de sancţiuni conform Statutului disciplinar, al Regulamentului Intern şi legislaţiei incidente”, a transmis joi seară Metrorex.

Reprezentanţii companiei au precizat că vor putea oferi mai multe informaţii doar după finalizarea verificărilor, care în acest moment sunt în desfăşurare, neputându-se antepronunţa asupra rezultatului.

Incidentul a fost semnalat la staţia Dristor, după ce o garnitură nu a mai plecat din staţie, iar câţiva călători au mers la cabină, pentru a vedea ce se întâmplă.

Aceştia au observat că mecanicul era beat de nu se putea ţine pe picioare și au anunţat Poliţia.

Mecanicul a fost testat, iar rezultatul a indicat o concentraţie de 1,46 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră