Cutremur puternic în România: 5,8 pe scara Richter

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 28.10.2018 - 09:53
Clădirile vechi din București au rezistat. Foto Inquam Photos/Alberto Groșescu

Seismul a avut loc la ora 3.38. INFP a anunțat inițial că magnitudinea seismului a fost 5,7. Aceasta a fost revizuită însă, în scurt timp, la 5,8 pe scara Richter. Cutremurul s-a simțit și în Bulgaria, Republica Moldova și la granița cu Ucraina.

SHARE

Este cel mai puternic cutremur din România din 2014 . Seismul a fost urmat de o replică de 3,1 pe scara Richter. 

„Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) transmite: În ziua de 28/10/2018, la oră 03:38:11 (ora României) s-a produs în Zona seismică Vrancea, județul Buzău, un cutremur cu magnitudinea 5.8 pe scară Richter, la adâncimea de 150 km. Intensitatea cutremurului în zona epicentrala a fost de VI grad (e) Mercalli. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor orașe: Nehoiu (17 km), Covasna (33 km), Întorsură Buzăului (37 km), Târgu Secuiesc (48 km), Vălenii de Munte (53 km)” 

Coordonatorul Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că echipele ISU care au plecat în recunoaștere nu au raportat pagube. S-a înregistrat o scurtă întrerupere de curent la Întorsura Buzăului. Raed Arafat a ținut să precizeze că aplicația RO-ALERT nu trimite alerte de cutremur înainte ca acesta să se producă.

Alice Grasu, managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, a declarat în direct la Digi24 că au fost înregistrate în jur de 15 apeluri la 112, fără probleme majore.

Efect benefic

„E un cutremur moderat, ceva mai mare, este un cutremur normal pentru zona Vrancea. Cutremure de magnitudine 6 se produc la intervale de câțiva ani. El a apărut și pe fundalul unei activități ceva mai slabe, în ultimul timp. Era de așteptat. Activitatea seismică înseamnă și o acumulare și are un efect benefic pentru că a eliberat energia acumulată în ultima vreme”, a declarat Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Acesta a precizat că adâncimea este relevantă din două puncte de vedere: pentru că a fost un cutremur de adâncime, se resimte pe o suprafață mai mare, dar pentru că a fost la adâncime mare, nu se resimte la fel de puternic ca un cutremur de suprafață 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te