Ultima mănăstire ctitorită de Ștefan cel Mare, disputată în instanță. Argumente de acum 500 de ani

Mănăstirea Dobrovăţ nu îşi schimbă proprietarul, au hotărât, prin sentinţă definitivă, magistraţii Tribunalului Iaşi. În urma sentinţei, ansamblul monahal rămâne în proprietatea Comunei Dobrovăţ, în ciuda încercărilor bisericii de a obţine cu acte în regulă, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra ansamblului.

Ultima mănăstire ctitorită de Ștefan cel Mare, disputată în instanță. Argumente de acum 500 de ani

Pretextul demersului juridic iniţiat de feţele bisericeşti a fost intenţia Mitropoliei Moldovei si Bucovinei de a solicita o finanţare de la Uniunea Europeană pentru un proiect de reabilitare a complexului mănăstiresc. Iar demersul birocratic ar fi impus existenţa unor acte de proprietate autentice asupra clădirilor şi a terenului aferent.

“Într-o seară din vara anului 1499, pe când Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, se îndrepta în fruntea oştilor spre Suceava, trecând printr-o dumbravă din codrii Iaşului, a zărit în depărtare un sâmbure de lumină ieşind din pământ.

S-a apropiat şi, găsind în inima pădurii chilia unui sihastru, a intrat, cerându-i bătrânului binecuvântarea. Monahul era rus, trecut peste Nistru şi Prut în căutarea singurătăţii şi, văzându-l pe marele domn al Moldovei, l-a salutat pe limba sa: „Dobri veţer”, în traducere „Seară bună”.

Mai târziu, când Ştefan a hotărât că în locul bordeiului singuratic să zidească o mănăstire de călugări, a numit-o, în amintirea sihastrului, Dobrovăţ. Avea să fie ultima ctitorie a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt”.

Aşa începe, pe pagina de internet a Mănăstirii Dobrovăţ, povestea unui loc de legendă din Iaşi, loc care a ajuns să fie disputat în instanţă.

La judecată s-a prezentat, în 2019, stareţul protosinghel al Mănăstirii Dobrovăţ, Costică Chesarie Codreanu, care încerca să obţină pentru biserica pe care o conduce dreptul de proprietate asupra ansamblului mănăstiresc. 

De partea cealaltă, în faţa magistraţilor au fost chemaţi primarul Comunei Dobrovăţ şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Ce cerea Mănăstirea?

În calitate de reclamantă, Mănăstirea Dobrovăţ, prin stareţ, solicita următoarele:

„(...) să se constate ca efect al împlinirii termenului pentru uzucapiune al dreptului acesteia de proprietate asupra:

- terenului în suprafaţă totală de 9.001 m.p., situat în intravilanul comunei Dobrovăţ şi asupra următoarelor clădiri:

1. C1 - Clădirea Bisericii propriu zise, cu Hramul Pogorârea Sfântului Duh, zidită din piatră, ctitorită de Voievodul Ştefan cel Mare, în stil curat moldovenesc (având altar, naos, gropniţă şi pronaos), terminată în anul 1504.

2. C2 - O bisericuţă mai mică, construită acum 100 de ani, pe ruinele unui Paraclis realizat de domnitorul Simion Movilă, în anul 1607 pentru înhumarea fiului sau Pavel.

3. C3 - Clădirea (cu parter şi etaj), care are o vechime de peste 100 ani, care adăposteşte în prezent chiliile călugărilor şi are şi dormitoare pentru oaspeţii Mănăstirii.

4. C4 - Turnul Clopotniţă, construit în anul 1743.

5. Zidul de incintă, început de Voievodul Ştefan cel Mare si terminat de fiii săi”.

Citește mai multe pe Ziarul de Iași.