Procurorii Curții de Apel Oradea au ajuns la o soluție încremenitoare în cazul celor trei poliţişti care s-au încăierat în primăvară la un bairam organizat de şeful de Post din Pietroasa, Raul Rotar, de ziua sa, în luna aprilie.
Incidentul i-a avut ca protagonişti pe Viorel Iga, ajutorul şefului de Post din Lazuri de Beiuş, pe fratele acestuia, Sergiu Iga, ajutor de şef de Post în Rieni, şi pe „adversarul” lor, Călin Peti, poliţist la Postul din Rieni, cei trei încăierându-se pe terasa unei săli de evenimente din Cărpinet, de faţă cu ceilalți petrecăreți - poliţişti, primari, consilieri locali, oameni de afaceri.
În urma dezvăluirilor, Parchetul Curţii a deschis un dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, procurorii începând cercetările „in rem”, adică faţă de faptă, de parcă mardeiaşii ar fi fost necunoscuţi. Iar după mai bine de 6 luni de reflectare, au dispus clasarea cazului, pe motiv că fapta nu există.
Cum s-a întâmplat totul
A fost chef în toată regula, cu lăutari şi peste 150 de invitaţi, poliţişti din zonă, dar şi mai mulţi primari, viceprimari, consilieri locali şi oameni de afaceri.
Citește și: Capii clanului Chira, săltați pentru răfuieli cu săbii în public. I-au tăiat piciorul unui rival
Potrivit surselor ziarului, scandalul a început în jurul orei 3, pe terasa sălii de evenimente, şi ar fi fost declanşat de un schimb de replici între Viorel Iga, ajutorul şefului de Post din Lazuri de Beiuş, şi Călin Peti, un poliţist de la Postul Rieni.
Citește și: Cât de periculoase sunt nevestele Cordunenilor: arest și control judiciar pentru cămătărie și șantaj
În disputa dintre cei doi a intervenit şi fratele lui Viorel Iga, Sergiu, ajutor şef de Post din Rieni, însă, în loc să se calmeze, protagoniştii s-au „înfierbântat”.
Altercația a degenerat într-o adevărată încăierare, în care bătăuşii şi-au împărţit pumni şi picioare, făcând şi victime colaterale printre alţi petrecăreţi sosiţi să-i despartă.