Comparație. Câte cazuri de coronavirus și câte decese sunt în țările vecine României

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 28.04.2020 - 12:07
Foto: Getty Images

Numărul cazurilor confirmate cu virusul SARS-CoV-2 în Ungaria a ajuns marţi dimineaţă la 2.649, dintre care 291 de cazuri mortale, informează MTI, citat de Agerpres.

SHARE

Potrivit site-ului koronavirus.gov.hu, până marţi dimineaţa 516 de pacienţi cu COVID-19 s-au vindecat complet, în timp ce 976 (dintre care 49 sunt conectaţi la ventilatoare) încă se află internaţi în spitalele ungare, care îşi sporesc numărul de paturi pentru a fi pregătite pentru o eventuală fază de infectare în masă cu noul coronavirus.

În prezent, 9.889 de persoane se află oficial în carantină în Ungaria, unde au fost efectuate până acum 67.172 de teste pentru identificarea eventualei prezenţe a noului coronavirus. Cele mai numeroase cazuri de COVID-19 se înregistrează în Budapesta (1.305), urmată de judeţele Pesta (358) şi Fejer (265), iar cele mai puţine în judeţele Bekes şi Vas (câte 14).

În Bulgaria, până luni seara erau 1.363 persoane confirmate cu COVID-19, dintre care 58 de cazuri mortale, potrivit Centrului operaţional de criză de la Sofia, transmite novinite.com.

În ultimele 24 de ore au fost consemnate 15 noi cazuri, dintre care trei la Sofia, 11 la Vidin şi unul la Yambol. Un număr de 301 persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 sunt spitalizate în Bulgaria, dintre care 39 la terapie intensivă. Cele mai multe cazuri sunt la Sofia (683), care este urmată de districtele Vidin (73), Kyustendil (59), Burgas (47), Plovdiv (46) şi Blagoevgrad (41).

În Republica Moldova, ministrul sănătăţii Viorica Dumbrăveanu a anunţat marţi dimineaţă că 222 de persoane infectate cu COVID-19 sunt în stare gravă, cu 24 de pacienţi la terapie intensivă.

Până în prezent, 3.481 persoane au fost testate pozitiv cu noul tip de coronavirus, iar 102 au decedat din cauza COVID-19, informează Radio Chişinău.

În Ucraina, numărul cazurilor confirmate de COVID-19 era marţi la ora locală 10:00 (07:00 GMT) de 9.410 (dintre care 639 de copii şi 1.843 membri ai personalului medical), a anunţat ministrul ucrainean al sănătăţii Maksim Stepanov.

În Serbia, până luni la ora locală 15:00 (13:00 GMT) erau confirmate 8.275 de cazuri de COVID-19, dintre care 233 în ultimele 24 de ore şi 162 fatale, arată datele publicate de site-ul covid19.rs.

Pentru comparație, situația din România este, conform celor mai recente date anunțate de Grupul de Comunicare Strategică, următoarea: 11.339 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19, 650 de decese, 227 de persoane la terapie intensivă și 143.834 de teste prelucrate. 

Citește și: România are acum 227 de pacienți în ATI cu coronavirus

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te