COVID Ce spun județele care testează puțin. Subprefectul Brăilei: Atâtea persoane trebuiau testate

DE Flavia Drăgan | Actualizat: 03.11.2020 - 09:45
Sursa foto: Inquam Photos - George Călin

Newsweek România a stat de vorbă cu reprezentanții județelor care raportează sub 100 de teste COVID prelucrate în 24 de ore, pentru a vedea care este situația.

SHARE

Aceștia spun că sunt întârzieri în raportarea testelor la cerere, numerele mici reprezentând doar numărul testelor prelucrate la persoanele care se încadrează în definiția de caz sau că reprezintă, pur și simplu, numărul de pacienți care au avut nevoie să fie testați.

Sâmbătă, publicația G4Media.ro a scris despre mai multe județe cu un număr extrem de mic de teste prelucrate în 24 de ore. Județele Călărași, Ialomița, Brăila, Dâmbovița, Giurgiu și Prahova apăreau cu mai puțin de 100 de teste prelucrate în ultimele 24 de ore, spre deosebire de Capitală, de exemplu, care avea peste 12.700 de teste prelucrate.

BRĂILA: N-a rămas nimeni netestat sau în așteptare. Ăsta este numărul de persoane care trebuiau să fie testate

În Brăila, sâmbătă au fost prelucrate 70 de teste și au fost raportate 52 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, conform datelor Grupului de Comunicare Strategică (GSC). Cele 70 de teste reprezintă, însă doar numărul celor prelucrate de către spitalul județean și de către DSP și nu include și testele la cerere, spune, într-o declarație pentru Newsweek România, Simona Drăghincescu, subprefect al județului Brăila. Totodată, aceasta atrage atenția și că unitățile medicale private nu raportează către autoritățile județene numărul de teste efectuate la cerere, ci doar rezultatele pozitive la teste. 

În prezent, județul este în scenariul verde, cu o rată de infectare de 1,28 – 1,3 infectări la mia de locuitori și nu sunt focare, mai spune Simona Drăghincescu. 

„Atâtea persoane au trebuit testate. Nu contează numărul, contează câte persoane trebuie testate, nu? Ce relevanță are numărul, atâta timp cât ăsta e? Nu au fost persoane care trebuiau testate și care nu au fost testate. Ăsta este numărul de persoane care trebuiau să fie testate, fie că au fost la cerere sau au fost cu simptomatologie, fie că făceau parte din categorie de contacți, cum analizează cei de la DSP. Nu are nici o relevanță numărul de teste care s-a făcut, contează numărul de persoane care trebuie testat”, spune Simona Drăghincescu.

Întrebată ce număr de teste au fost prelucrate duminică, aceasta a spus că „mai puține”, fără să ofere o cifră, adăugând însă că „duminica nu vine lumea să se testeze”.

Simona Drăghincescu arată că județul Brăila are o capacitate de testare de 150 de teste COVID/zi, dar aceasta poate crește în funcție de numărul de ture în care lucrează angajații. Subprefectul adaugă și că, momentan, capacitatea de prelucrare nu este depășită în județ.

„Noi avem o capacitate de  testare în jur de 150 de teste/zi și capacitatea asta de testare e legată de numărul de persoane care lucrează, de numărul de personal angajat, de numărul de ore lucrate, într-un schimb. Poate să fie și mai mare de 150, dacă se lucrează în trei schimburi, că nu intră 150 într-un aparat de testare. Avem două aparate de testare: unul care face 12 teste la 3-4 ore și unul care face maxim 16 teste odată, la 2 ore.

Dar noi nu lucrăm acum la capacitate, am lucrat și la capacitate, când am avut focare, mai mult de trei persoane într-o locație, cum a fost la căminele de bătrâni și tot ce a depășit capacitatea noastră de testare am trimis la Galați, la Iași, la București, unde a fost nevoie, dar acum n-am avut nevoie să trimitem în altă parte.

Nu avem focare în momentul ăsta, avem 1,28-1,30 incidența pe județ, la municipiu suntem la 1,7, deci suntem destul de bine pentru ceea ce se întâmplă în România.

Noi am făcut față la toate situațiile care au fost, nu s-a întâmplat nimic, n-a rămas nimeni netestat sau în așteptare. Nu avem nici o problemă cu capacitatea de testare”, spune Simona Drăghincescu.

CĂLĂRAȘI: Capacitatea de testare locală 8 teste/zi. Restul, prelucrate în alte centre

La Călărași, sâmbătă, G4Media.ro a scris că ar fi fost prelucrate doar opt teste COVID. Lavinia Puran, purtătoare de cuvânt a Prefecturii Călărași, spune însă că cele opt teste reprezintă doar numărul de teste care au fost prelucrate în Spitalul Județean Călărași, iar în total în județ au fost prelucrate 100 de teste.

Aceasta mai spune și că 8 teste/zi este capacitatea de prelucrare în județ, restul testelor fiind trimise la prelucrare în alte centre: „Testăm local la Spitalul Județean Călărași capacitate 8/zi si celelalte în contract cu alte centre de testare”. Sâmbătă, Lavinia Puran spune că în județul Călărași au fost prelucrate 100 de teste, iar duminică au fost prelucrate 28. Conform GCS, sâmbătă au fost confirmate în județ 33 de cazuri noi de infectare cu coronavirus.

Aceasta spune că, în ceea ce privește numărul de cazuri noi anunțate într-o zi, acesta poate fi raportat și din testele prelucrate anterior zilei pentru care se face anunțul: „Raportarile pot fi și din testele prelucrate în urmă. Nu se eliberează imediat rezultatele. Pot dura de la 24 de ore la 72”, spune Lavinia Puran.

În prezent, în județ sunt active șase focare în centre pentru persoane cu dizabilități și centre rezidențiale, fiind infectați acolo 132 de oameni.

GIURGIU: Cele 94 de teste reprezintă doar definiția de caz

Purtătoarea de cuvânt a Prefecturii Giurgiu, Alina Mateciuc, declară, pentru Newsweek România, că numărul de teste publicate sâmbătă – 94 de teste – reprezintă doar testele făcute la pacienții care se încadrează în definiția de caz.

„Acele teste 94 sunt pe definiția de caz, restul la cerere nu au de unde să știe cei de la DSP că o persoană se duce să se testeze la o clinică”, spune Alina Mateciuc, pentru Newsweek România.

Pentru mai multe informații, ni s-a solicitat să trimitem un email Prefecturii Giurgiu. Răspunsurile le vom publica îndată ce le vom primi.

La Prahova, Prefectura ne-a sugerat să luăm legătura cu DSP-ul. Vom reveni cu explicațiile autorităților atunci când ne vor fi trimise.

Am încercat, fără succes, să luăm legătura și cu Prefectura Ialomița și Prefectura Dâmbovița. Nu a răspuns nimeni nici la telefon, nici la email.

În România se testează conform metodologiei Institutului de Sănătate Publică - adică persoanele cu simptomatologie COVID, contacții direcți simptomatici, persoanele din centrele rezidențiale/pentru vârstnici, personalul din aceste centre, pacienții oncologici înainte de chimioterapie și radioterapie. De asemenea, se fac și teste la cerere. Grupul de Comunicare Strategică (GSC) transmite, în buletinele zilnice, aceste două tipuri de date defalcat. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te