S-a filmat cu peste 200 km/h și a postat pe TikTok. Greșeala care l-a costat scump pe un tânăr de 22 de ani
Un tânăr de 22 de ani din Franța a crezut că a scăpat după ce s-a filmat conducând cu peste 200 km/h pe autostradă și a publicat imaginile pe TikTok.
Două luni mai târziu, videoclipul postat chiar de el a devenit principala probă care i-a adus dosar penal, confiscarea mașinii și riscul unei pedepse cu închisoarea, relatează Midi Libre.
Incidentul a avut loc pe 15 mai, pe autostrada A7, în apropiere de Portes-lès-Valence, în sudul Franței.
S-a filmat cu peste 200 km/h și a postat pe TikTok. Greșeala care l-a costat scump pe un tânăr de 22 de ani
La volanul unui Porsche Taycan electric de mare putere, tânărul a fost filmat în timp ce rula în repetate rânduri cu peste 200 km/h, deși limita legală pe acel tronson era de 130 km/h.
Citește și: FOTO Mașina decapotabilă visată de Ceaușescu care nu a putut fi omologată. Era prea „moale”
Mai mult, șoferul ținea telefonul în mână în timp ce conducea și se filma efectuând depășiri și schimbări periculoase de bandă printre celelalte autoturisme.
Ulterior, a publicat imaginile pe TikTok, în încercarea de a aduna cât mai multe aprecieri.