Român din Sălaj, reținut după ce a înșelat o femeie din SUA cu 283.000 de dolari în trei ani
Român din Sălaj, reținut după ce a înșelat o femeie din SUA cu 283.000 de dolari în trei ani. Un bărbat din Sălaj a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri, a anunţat IGPR.
Acţiunea a fost efectuată de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sălaj, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău şi sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Bărbatul a falsificat extrase de cont
"Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în perioada 2021-2024, un bărbat ar fi indus în eroare o femeie, din Statele Unite ale Americii, cu care ar fi avut o relaţie. Acesta i-ar fi prezentat mai multe informaţii nereale şi i-ar fi făcut diverse promisiuni, determinând-o să îi transfere, prin intermediul mai multor operaţiuni bancare, sume de bani ce ar fi însumat peste 283.000 de dolari americani, cauzând astfel un prejudiciu semnificativ", se arată într-un comunicat transmis miercuri de IGPR.
De asemenea, anchetatorii au stabilit că bărbatul ar fi falsificat mai multe extrase de cont bancar, în scopul susţinerii afirmaţiilor mincinoase.
Citeşte şi: Escrocherii cu apartamente și mașini. Sora lui Carmen Dan, implicată. Prejudiciu: 1.300.000 €
În urma percheziţiei domiciliare au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe înscrisuri şi obiecte utile cauzei.