Rețea de corupție la IPJ Sibiu: mita era sub forma sponsorizărilor echipei de fotbal a Poliției

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 20.05.2021 - 13:09
Inquam Photos / Alex Nicodim
Inquam Photos / Alex Nicodim

13 agenți de la Poliția Rutieră din cadrul IPJ Sibiu au fost reținuți pentru luare de mită , înșelăciune și fals în declarații, după ce au luat șpagă sub formă de sponsorizare pentru echipa de fotbal a Poliției, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

SHARE

În total, 25 de polițiști de la Poliția Județeană Sibiu sunt acuzaţi de peste o sută de fapte de luare de mită. Cei 13 agenți reținuți sunt angajați ai Biroului Drumuri Naţionale şi Europene. 

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, ei sunt suspectaţi de infracțiunile de omisiunea sesizării, abuz în serviciu, dare de mită şi respectiv luare de mită, favorizarea făptuitorului, înşelăciune şi fals în declaraţii, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de agent de poliţie și evaziune fiscală, conform news.ro. 

Procurorii vorbesc despre 115 acte de luare de mită şi de peste o sută de persoane care ar fi oferit mita.

Conform anchetatorilor, ei nu nu ar fi constatat săvârşirea unor fapte contravenţionale la regimul rutier, iar, în schimbul acestei „iertări de sancţiune”, cei vizați ar fi sponsorizat echipa de fotbal a Poliției Sibiu.

Citește și: Patriarhia îi dă o palmă lui IPS Teodosie: refuză să-l facă mitropolit și îl acuză de fapte ilegale | Newsweek Romania

”În urma probelor administrate în cauză, şi în special a datelor rezultate din punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică a rezultat presupunerea rezonabilă cu privire la comiterea mai multor infracţiuni de corupţie, de serviciu şi de fals, de către agenţii de poliţie rutieră din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, care:

  • în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în mod repetat, din cursul anului 2019 până în prezent, au pretins şi au primit diverse sume de bani (cuprinse între 50-500 lei), foloase materiale sau alte servicii, cu titlu de mită, în legătură cu îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu ale acestor funcţionari publici, pentru a nu constata faptele contravenţionale comise de conducătorii auto contravenienţi şi nu le aplica sancţiuni contravenţionale sau pentru a le aplica sancţiuni mai uşoare, consemnând astfel cu ocazia întocmirii proceselor verbale date nereale;

    au pretins diverse sume de bani de la persoanele pe care le-au oprit în trafic pentru săvârşirea unor abateri la regimul rutier, în scopul de a nu le aplica sancţiuni contravenţionale, solicitându-le totodată acestor conducători auto ca sumele de bani să le fie remise sub forma unei sponsorizări în contul Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor (International Police Association – I.P.A.) – Regiunea 1 Sibiu.

Citește și: Alegeri în Bragadiru: „luptătorul“ Ghiță de la PSD contra liberalului cu Maybach. USR susține PMP | Newsweek Romania

  • în exercitarea atribuţiilor de serviciu, deşi au constatat săvârşirea de către conducătorii auto a unor contravenţii privind circulaţia pe drumurile publice, nu au aplicat acestora sancţiunea contravenţională corespunzătoare şi nici sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce

  • şi-au încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de art. 26 alin. 1 pct. 12 din Legea nr. 218/2002, republicată, şi anume de a constata contravenţii şi aplica sancţiuni contravenţionale, potrivit legii, reţinând alte abateri contravenţionale în procesul verbal, neconforme cu realitatea, şi aplicând altă sancţiune decât cea corespunzătoare faptei contravenţionale comise de conducătorul auto oprit în trafic, în sensul că nu au luat măsurile legale ce se impun faţă de acesta, conform O.U.G. 195/2002, inclusiv suspendarea dreptului de a conduce autoturisme.

  • acţionând cu intenţie, au falsificat mai multe procese verbale de constatare a contravenţiei cu prilejul întocmirii acestora, completându-le cu date neconforme cu realitatea, în absenţa contravenientului, semnând aceste procese verbale în locul „contravenientului”, prin prin contrafacerii subscrierii/falsificarea semnăturii şi producând prin aceasta consecinţe juridice pentru persoanele în locul cărora au semnat”, au arătat procurorii. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te