România și poporul român au răspuns admirabil provocărilor date de război.
A fost un test de umanitate și solidaritate pe care poporul român l-a trecut remarcabil - spontan și foarte uman, fără partipriuri ideologice sau agende personale stridente.
Cu privire la implicațiile războiului, cred că deja putem spune că, pe măsură ce acesta se prelungește, noua situație creată va reprezenta un câștig cert din punct de vedere economic pentru România.
De pildă, tot mai multe companii multinaționale realizează acum - confruntate cu bulversările războiului - că stabilitatea instituțională și de securitate precum și sistemele de guvernanță și reziliență create de spațiul Uniunii Europene și NATO oferă anumite garanții trecute cu vederea până acum.
Aceste garanții nu mai pot fi bătute în termeni de cost/beneficiu, atunci când sunt luate în calcul riscurile și incertitudinile reale generate de investiții și activități intensive în capital și tehnologie în spațiul unor economii precum cele ale Rusiei sau Chinei.
Toate cele de mai sus sugerează că România poate oferi în acest moment nu doar o zonă temporară de refugiu și de regrupare, ci poate oferi mai mult și pe termen lung: O bază sigură de consolidare a bazei de operațiuni pentru toate aceste companii sau ramuri de activitate economică care se văd nevoite acum să regândească profund structura de producție, achiziții și distribuție în Eurasia.
Pe de altă parte însă, din punct de vedere geopolitic – influență, diplomație, securitate- nu este deloc clar că evoluțiile vor fi favorabile țării noastre.
Aici lucrurile sunt amestecate și pot evolua, indiferent de „învingător“, în direcții problematice pentru noi.
Se pot face însă încă foarte multe. Lucrurile sunt în mișcare și consolidarea noastră (atât ca poziție reală, cât și ca percepție internațională) la Marea Neagră și pe coridorul Gdansk- Constanța, este o prioritate.
Marea Neagră s-a dovedit o regiune mai importantă decât se credea. Polonia s-a dovedit o forță regională și un partener cu care ar trebui să prioritizăm inițiativele noastre.
Războiul a creat o nouă realitate și o nouă percepție cu privire la ceea ce marele gânditor de origine română, David Mitrany, numea „The Middle Zone“.
România este alături de Polonia pilonul acestei zone. Ar trebui să materializăm rapid, geopolitic și diplomatic această realitate.
Cu privire la propaganda rusă în România, să încep prin a spune că nu am informații sau acces la mijloacele tehnice moderne, necesare în ziua de azi, pentru a face o evaluare profesională a acestui tip de fenomen.
Ochiometric vorbind și din perspectiva surselor deschise, monitorizate lax și sporadic, nu am fost foarte impresionat de această progagandă - nici sub aspectul formulelor tehnice și nici sub aspectul conținutului.
Ceea ce m-a impresionat neplăcut - și mi s-a părut chiar îngrijorător- au fost anumite ieșiri, fie puerile, fie teribiliste, ale unor comentatori care probabil aveau bune intenții prooccidentale, dar care au ajuns să facă afirmații sau insinuări profund iresponsabile și detrimentale interesului național al României, avansând șabloane narative ce sugerează că România ar fi cam pe același plan sau linie atitudinală cu țări ca Ungaria sau Austria, atunci când e vorba de poziția față de Rusia și agresiunea acesteia în Ucraina.
Este neadevărat, incorect și în cel mai bun caz un malpraxis. Ceva inacceptabil la comentatori cu pretenții profesioniste.
Dragos Paul Aligică este KPMG Profesor de Știinte Administrative, Universitatea București
Vladimir Tismăneanu - Neo-bolșevismul de extremă dreaptă
Adrian Papahagi - Propaganda putinistă: ghid de deconstrucție
Cătălin Avramescu - Crima ca instrument de guvernare
Alexandru Călinescu - Ucraina: dimensiunile unei tragedii
Mircea Mihăieș - Altoiuri și altoiri
