Nicolae a susținut că „nu există o nevoie socială” pentru adoptarea parteneriatului. În replică, jurista Romanița Iordache, de la Asociația Accept, care sprijină proiectul, a acuzat PSD că „a forțat o majoritate care să respingă proiectele de lege”.
Senatorii PSD, majoritari și în Comisia juridică, au adoptat un raport negativ privind parteneriatul civil. Potrivit surselor Newsweek România, senatorii Șerban Nicolae și Titus Corlățean (care de asemenea s-a poziționat pro-Coaliția pentru familie în timpul referendumului pentru familie) au participat la ședința Comisiei de drepturile omului, de acum doua saptamani, si le-ar fi transmis celorlalți pesediști că „linia” partidului este anti-parteneriat civil.
Citește și: DOCUMENT Inițiativa legislativă pentru parteneriatul civil a fost depusă la Parlament
Ce conține primul proiect de parteneriat civil susținut de toate partidele parlamentare
„Din punctul meu de vedere, soluţia juridică nu rezolvă nimic, nu răspunde nici unei nevoi sociale, există cadru normativ suficient pentru persoanele care în cuplu, în grup, doresc să stabilească raporturi juridice de natură civilă în ceea ce priveşte succesiunea în caz de deces, statutul de aparţinător în cazuri medicale, exercitarea în comun a drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale, astfel încât propunerile legislative nu se justifică”, a susținut pesedistul Șerban Nicolae, citat de Agerpres.
In toamna, în timpul dezbaterii din Parlament pentru aprobarea iniativei cetățenești a Coaliției pentru Familie, Şerban Nicolae s-a poziţionat împotriva legalizării parteneriatelor între persoanele de acelasi sex. Atunci, el a spus că crede în Dumnezeu, că nu crede „în teoria unei mari explozii. Să nu vă supăraţi pe mine, nu am întâlnit nicăieri în lume, în nicio ipostază, o explozie care să fie creat ceva, în afară de haos", dar și că „procrearea nu se poate realiza decât între un bărbat și o femeie” și că „poporul român are nevoie de continuitate, are nevoie de copii”.
Pe de altă parte, senatorul USR Edward Dircă a declarat, în timpul dezbaterii din Comisia juridică, că este nevoie de stabilirea unui cadru concret privind parteneriatul civil.
Citește și: FOTO+VIDEO Protest la Universitate, după ce Senatul a dat undă verde referendumului CpF
În dezbaterea de marti in Comisie, Şerban Nicolae le-ar fi spus susținătorilor parteneriatului că discriminează dacă susțin doar legalizarea relației dintre două persoane
„Senatorii PSD au forțat, și acum două săptămâni, în Comisia de drepturile omului, și acum, în Comisia juridică, o majoritate care să respingă proiectele de lege”, a acuzat Romanița Iordache. Jurista specializată în drepturile omului a susținut cazul românului Adrian Coman, căsătorit cu americanul Clai Hamilton, la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), care a stabilit că persoanele de același sex căsătorite se bucură de aceleași drepturi ca și persoanele căsătorite de sexe diferite, în țările membre ale Uniunii Europene, în ceea ce privește libera circulație. După această decizie, și Curtea Constituțională a României (CCR) a arătat că și cuplurile gay căsătorite în străinătate reprezintă familii.
Citește și: De ce a eșuat referendumul
„Această decizie a fost translatată în dreptul românesc de decizia Curţii Constituţionale 534, care clarifică faptul că o familie de acelaşi sex are dreptul la recunoaşterea şi protejarea dreptului la viaţă de familie la fel ca orice alt cuplu, iar această recunoaştere trebuie realizată fie pe cale legislativă, fie pe cale judecătorească”, a subliniat Romanița Iordache, în timpul dezbaterii din Comisia juridică.
Citește și: Avocatele care au obținut drepturi pentru cuplul gay Coman-Hamilton, premiate de Financial Times
Pe de altă parte, avocata Marina Ioana Alexandru, șefa Asociației Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților, a susținut că Uniunea Europeană nu obligă nici un stat să adopte parteneriatul civil, „ci doar recomandă”, iar decizia „aparţine statelor membre raportat la Constituţia fiecărei ţări, la legislaţia internă”.
„Prin legiferarea unei asemenea posibilităţi ar urma ca, din punct de vedere legal, instituţia căsătoriei să nu-şi mai găsească utilitatea, pentru că ea se dublează cu acest parteneriat civil”, a mai spus șefa Asociației Juriștilor, apropiată de Coaliția pentru Familie, grupul de organizații care a susținut modificarea definiției familiei în Constituției, anul trecut.
Citește și: Familia care ne dezbină - Lupta Coaliției pentru Familie cu definiția căsătoriei
De asemenea, în timpul dezbaterii, Șerban Nicolae le-ar fi spus activiștilor pentru drepturile omului și senatorilor din opoziție că ar trebui să facă parteneriate civile și între mai multe persoane, nu doar două, că așa discriminează, au relatat, pentru Newsweek România, surse prezente la dezbaterea din Comisie.
„Este periculoasă linia lui Șerban Nicolae, care duce în derizoriu drepturile fundamentale; încercarea de ridiculizare a dreptului la o familie pentru oricine este o lipsă de respect din partea Parlamentului”, a spus Romanița Iordache, pentru Newsweek România.
Ce prevede inițiativa privind parteneriatul civil
Un proiect de lege privind parteneriatul civil a fost inițiat de parlamentari din toate grupurile, inclusiv un deputat PSD (Petre Florin Manole), iar un altul a fost inițiat de ALDE. După avizul negativ din Comisia pentru drepturile omului și din Comisia juridică, proiectele de lege vor merge în plenul Senatului, apoi la Camera Deputaților.
Proiectul de lege depus de parlamentari din toate partidele se bazează pe un proiect al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și al Asociației Accept.
Legea parteneriatului civil se adresează atât persoanelor heterosexuale care nu vor să se căsătorească, cât și persoanelor de același sex, care vor putea avea protecție din partea legii. Legea va conține elemente care se referă la accesul la servicii, regimul impozitelor și taxelor, accesul la sănătate, moștenirea, bunurile comune. În lege, va fi specificat că familiile formate din persoane de același sex nu vor putea adopta copii. Parteneriatul civil ar urma să se încheie la notar (proiectul depus de parlamentari din toate partidele) sau la starea civilă (proiect ALDE). Parteneriatul va putea fi întrerupt printr-o notificare la notar, iar împărțirea bunurilor va fi făcută de comun acord și, dacă nu există înțelegere, partenerii vor rezolva situația prin proces.
Citiți AICI ce prevede legea parteneriatului civil.
În toamna anului trecut, societatea românească a fost divizată de un referendum inițiat de Coaliția pentru Familie, care cerea modificarea definiției familiei din Constituție, pentru a fi definită drept căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Activiștii pentru drepturile omului au criticat referendumul, acuzând că se încearcă restrângerea drepturilor persoanelor LGBT.
De asemenea, anul trecut, Curtea Constituțională a recunoscut viața de familie și pentru cuplurile formate din persoane de același sex, după o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), care s-a pronunțat pe cazul unui român căsătorit cu un american (cazul Adrian Coman-Clai Hamilton).
Citește mai multe despre cauza Coman-Hamilton și decizia CCR:
UPDATE Curtea de Justiție a UE recunoaște dreptul de reședință pentru soțul gay al unui român
Decizie istorică: CCR recunoaște viața de familie în cazul românului gay căsătorit cu un american