Poveştile unor familii de ucraineni care aleg să muncească în România: „Am fost primiți cu empatie”

DE Alin Crișan | Actualizat: 25.05.2023 - 21:09
Ucraineancă, fotograf la Iași - Foto: Ziarul de Iași

Asociația Salvați Copiii din Iași a început, din luna martie, pe lângă sprijinul direct oferit copiilor refugiați din Ucraina și a familiilor acestora, să spună și poveștile bune, ale celor care au ales să se stabilească pe termen cel puțin mediu în capitala Moldovei.

SHARE

Povești ale copiilor care merg la școală, învață limba română, cu părinți care au loc de muncă și care sunt recunoscători pentru ajutorul primit. Povești care contrazic toate teoriile conspiraționiste de pe rețelele de socializare, care nu mai contenesc să atace ucrainenii care ar sta cu mâna întinsă la statul român fără a face nimic pentru ajutorul primit.

Doar că cei de la Salvați Copiii au ales un mod inedit de a prezenta aceste familii. Au trimis în sânul lor un fotograf, Elena, la rândul ei refugiată în România, stabilită la Iași cu fiica ei. Iar în liniștea dată de o prezență familiară, vorbind aceeași limbă și împărțind aceeași suferință, familiile s-au prezentat Olenei așa cum au fost transformate de cele 16 luni de război: în suferință, dar puternice și încercând să-și construiască un nou viitor. „Bine în Iași”, cum este și numele campaniei celor de la Salvați Copiii.

Din ce în ce mai puțini refugiați în România

Un grafic actualizat constant al Agenției ONU pentru refugiați (UNHCR) arată faptul că din momentul în care România a făcut anunțul condiționării șederii în țara noastră a ucrainenilor de diferiți factori, numărul celor care au decis să rămână în țara noastră a scăzut continuu.

În martie erau peste 113.000 de ucraineni care au trecut granițele cu toate formele legale și se aflau în România, iar de atunci numărul se află într-un continuă scădere, ajungând la 100.000 pe final de aprilie și fiind, în prezent, puțin peste 94.000.

Răspunsul refugiaților ucraineni a alimentat deja teoriile conspirației din mediul online: că stăteau doar pe banii românilor când puteau să se fi întors oricând acasă, că situația în Ucraina e exagerată, că războiul nu-i afectează pe toți etc. Asta deși pe grupurile specializate de ajutorare a cetățenilor ucraineni sunt din ce în ce mai multe postări în care oamenii se plâng de faptul că, în lipsa sprijinului oferit de statul român pentru cazare, din ce în ce mai multe persoane renunță la chiriașii ucraineni și aceștia nu mai au soluții unde să se cazeze.

Nika și Yehor, generația copiilor ucraineni care nu va uita Iașul
Dar, la Iași, există în continuare un puternic nucleu de familii ucrainene care și-au înscris copiii în școli și care, de dragul acestora, nu vor încă să plece acasă.

Oameni care sunt „bine în Iași”, conform proiectului realizat de Asociația Salvați Copiii. Aceștia au spus povestea a 13 copii ucraineni și a familiilor acestora, într-o expoziție foto care a fost creată în luna martie și care va fi expusă periodic în Iași.

În această tentativă de a explica românilor binele pe care l-a făcut chiar poporul român prin primirea ucrainenilor, aflăm poveștile lui Nika și Yehor, de 6 și 10 ani, care au plecat din Ucraina doar cu mama și bunica lor, după ce casa le-a fost zguduită câteva zile de explozii care păreau că nu se vor mai sfârși niciodată.

Au trecut granița prin Republica Moldova, iar mama lor a spus că în vama Sculeni au fost primiți „cu atâta empatie, căldură și înțelegere cum nu am mai văzut în viața noastră”.

Familia lui Nika și Yehor se află și astăzi la Iași, copiii participă la activitățile celor de la Salvați Copiii, învață limba română și se pregătesc să-și petreacă cât mai mult timp în Iași, cum războiul nu pare să se termine curând.

„Se consideră norocoși că au ajuns în România și spun că plecarea din țară a fost o hotărâre grea. După 24 februarie 2022, doar o săptămână au rezistat să trăiască în condițiile impuse de război. Câteva nopți au fost nevoiți să doarmă în mașină. Acela a fost momentul în care au înțeles că trebuie să plece. Acum sunt bine, la Iași.

Studiază limba română, copiii își continuă studiile online și participă la activitățile educaționale unde întâlnesc copii de vârsta lor și leagă prietenii noi cu copii români și ucraineni. Viktoriia, mama lor, lucrează și au toate condițiile pentru un trai decent”, spun cei de la Salvați Copiii, descriind povestea mamei Viktoriia, 38 de ani, a bunicii Nataliia, 62 de ani, și a lui Nika și Yehor.

În ciuda suferinței prin care au trecut în aceste luni, Viktoriia spune că nu vrea să își învețe copiii să privească cu ură tot ceea ce se întâmplă în jurul lor. De aceea, chiar dacă nu poate vorbi despre iertare, Viktoriia spune că bunătatea nu trebuie să dispară din lume.

„Speranța lor este să se întoarcă acasă când războiul se termină. Întrebată dacă este loc pentru iertare, Viktoriia a răspuns cu sinceritate și emoție: față de persoanele care iau decizii să lanseze rachete, sunt rețineri în ce privește iertarea - nu crede că va putea ierta vreodată. Altfel, ea nu permite să i se umple inima de ură, pentru că vrea să vadă în oameni și în lume – bunătate”, le-a spus Viktoriia celor din asociație.

Un fotograf ucrainean care face facultatea la Iași

„Ziarul de Iași” a vorbit cu Elena Lysenko, fotografă profesionistă în Ucraina, care s-a refugiat la Iași din Odessa împreună cu fiica sa, Arina, încă din prima zi de război. Peste o lună de zile, Arina va împlini 8 ani, la Iași, în România, iar Elena spune că nu își vede viitorul în altă țară decât aici, indiferent de ce se va întâmpla cu războiul din Ucraina.

Citește mai multe pe Ziarul de Iași.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te