Povestea ieșeanului care deține limuzina în care a fost atacată fiica reginei Elisabeta a II-a

DE Alin Crișan | Actualizat: 12.07.2023 - 21:51
Mașină de colecție, imagine cu caracter ilustrativ - Foto: Ziarul de Iași

Un ieşean face furori la evenimentele din ţară dedicate maşinilor de epocă. Gabriel Gîrlea este unul dintre colecţionarii vizibili, dar discreţi de automobile de epocă din Iaşi.

SHARE

Printre maşinile cu care Gîrlea face senzaţie se numără un Ford T fabricat în 1914, unicat în ţară şi despre care se spune că ar mai fi doar 250 de exemplare în întreaga lume.

Povestea ieșeanului care deține limuzina în care a fost atacată fiica reginei Elisabeta a II-a

Tot în colecţia bijuteriilor pe patru roţi a ieşeanului a intrat recent şi o maşină care a aparţinut Casei Regale a Marii Britanii, un Princess Limousine - automobil în care se afla prinţesa Anne, fiica reginei Elisabeta a II-a, în momentul unei tentative de răpire care a avut loc pe 20 martie 1974.

Gîrlea administrează şi o firmă în Iaşi care oferă spre închiriere automobile de epocă, cu majoritatea participând şi la concursuri şi parade cu vehicule istorice.

 Cu un Nash 960 Sedan din 1932, Gîrlea a obţinut un premiu special al juriului şi locul 3 la cea de-a V-a ediţie a Concursului de Eleganţă Sinaia, organizat de Retromobil Club România (RCR) sub Patronajul Majestăţii Sale Regele Mihai I al României.

Designul exterior a fost modernizat prin cromarea integrală a mai multor elemente (faruri, mânere portiere, lumini de poziţii), roţile au căpătat spiţe din oţel în locul celor din lemn, roţile de rezervă au fost montate pe aripile din faţă, iar în spatele maşinii s-a montat un portbagaj din lemn îmbrăcat în piele.

Cu un Dodge Du din 1935, Gîrlea a fost premiat în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Concursului de Eleganţă Sinaia. Sunt doar 193 de exemplare în lume, fiind fabricate între anii 1935-1936. Compania Dodge Brothers a fost fondată în anul 1914 de fraţii John Francis şi Horace Elgin Dodge, an în care au produs prima lor maşină, cu motor în 4 cilindri – Dodge model 30, luând astfel naştere Dodge Brothers Motor Vehicle Company.

În 1916, Dodge devine al patrulea producător de maşini din Statele Unite, iar în 1920 a urcat pe locul al doilea. Dodge DU a venit în 1935 cu un design nou: un plafon mai jos, o grilă a radiatorului mai îngustă şi mai înaltă, faruri şi lămpi spate în formă de glonţ, podeaua a fost coborâtă, iar capacul de la radiator a fost ascuns şi în locul lui a fost montată sigla Dodge. Maşina care se află acum în „curtea” ieşeanului a fost restaurată integral.

„Princess Limousine” avea urmele reparaţiei după incidentul armat

Gîrlea mai are şi un Bentley S1 Special din 1957, ultimul model de Bentley construit pe o platformă cu şasiu separat. Primul proprietar al maşinii aflată acum pe mâinile lui Gîrlea a optat în anul 1962 pentru o nouă „faţă” a automobilului, când a preluat elementele de la modelul apărut în acel an.

Cât priveşte „Princess Limousine”, cu care colecţionarul ieşean a trecut pe la RAR Iaşi la începutul lunii mai anul acesta, a fost fabricată de Vanden Plas în colaborare cu Rolls Royce, într-o ediţie de aproximativ 200 de exemplare, între anii 1956 şi 1968.

Este o piesă valoroasă în garajul oricărui colecţionar de maşini, Gîrlea povestindu-le celor de la RAR Iaşi că a cumpărat autovehiculul într-o stare avansată de degradare de la departamentul care se ocupă de transportul membrilor Casei Regale Britanice şi că a văzut urmele reparaţiilor făcute după incidentul armat în care a fost implicată prinţesa Anne, fiica reginei Elisabeta a II-a. Individul care a atacat maşina prinţesei a rănit cu pistolul mai multe persoane, dar până la urmă a fost capturat de poliţie.

De-a lungul timpului, în special în Statele Unite, multe dintre aceste autovehicule au fost făcute să semene cu Rolls Royce Wraith. Grila de radiator a fost schimbată cu una de Rolls Royce Wraith, iar siglele au fost schimbate din Princess în Rolls Royce. Drept urmare, proprietarii care cumpărau la mâna a doua aceste maşini le reînregistrau ca fiind Rolls Royce.

Citește mai multe pe Ziarul de Iași.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te