Doi tineri români au povestit ce experiență cumplită au avut ei într-o parcare din Spania, unde opriseră pentru a face câțiva pași.
Susțin că au dat nas în nas cu mafia albaneză. Au fost mai mulți indivizi care au scos pistoalele la ei, au obligat-o pe femeie să se dezbrace și i-a amenințat că vor veni după ei dacă vor spune poliției.
Povestea cumplită a unui cuplu de români într-o parcare din Spania. ”Au spus că știu unde stăm”
Totul s-a petrecut în Spania, la Barcelona. Angajată la un local din capitala Cataloniei, tânăra a atras privirile unor tineri ciudați care au trecut pragul restaurantului.
De aici și până la avansuri și remarci fără perdea nu a fost prea mult, însă femeia nu s-a lăsat impresionată. Nu s-a gândit însă niciodată la ce urmări ar putea avea această întâlnire neplăcută, chiar dacă una dintre colege i-a spus că bărbații sunt foarte periculoși și că fac parte din mafia albaneză, scrie Adevărul.
Citește și: De ce aleg românii să muncească în Spania în construcții? Salariu minim, de 3 ori mai mare ca acasă
Câteva săptămâni mai târziu, într-o seară, pe când românii se întorceau de la Pineda de Mar, o stațiune aflată în apropiere de Barcelona, au avut vaga impresie că sunt urmăriți, dar inițial nu au dat prea multă importanță.
Au oprit în apropierea unei pădurici, pentru a se bucura puțin de aerul proaspăt și răcoros după o zi toridă și au făcut câțiva pași pentru a se dezmorți. Când s-au întors la mașină erau așteptați de mafioți.
„Când să ajungem la mașina pe care care o lăsasem într-un loc mai retras, într-un fel de parcare improvizată, din beznă au apărut patru inși, iar doi au scos imediat pistoalele și au invitat-o pe soția mea să urce pe bancheta din spate, iar unul din ei a îndreptat pistolul spre mine.
I-a spus soției că are o singură variantă dacă vrea să îmi salveze viața și i-a cerut să se dezbrace. Ce a urmat a fost de coșmar. Unul m-a lovit și am căzut, iar ceilalți au obligat-o să se dezbrace și râdeau de ea. Nu au violat-o, dar au atins-o, au umilit-o”, a povestit bărbatul.
Minutele care au trecut, nu foarte multe, au părut a fi ore sau zile. Când infractorii s-au plictisit și au plecat, nu înainte de a-i amenința că vor reveni dacă intervine poliția, părea că trecuse o eternitate în teroare. „Nu ne-au luat niciun ban, doar s-au uitat la actele noastre, iar unul dintre ei le-a și fotografiat, spunându-i că vor ști unde să ne găsească dacă vorbim cu poliția”, a adăugat bărbatul.
De teamă să nu fie uciși, cei doi au hotărât până la urmă să nu apeleze la poliție. S-au consultat și cu o firmă de detectivi privați, însă aceștia le-au recomandat să uite incidentul.
Citește și: Povestea românului care a ajuns primar în Spania. A fost reales pentru al treilea mandat:„E minunat”
„Au spus că e prea riscant să se pună cu mafia albaneză, că oamenii ăia fac parte din crima organizată și că sunt cunoscuți ca fiind foarte răzbunători. Am renunțat, dar încă trăim cu frica să nu se întoarcă dintr-un motiv sau altul. De atunci, soția nu i-a mai văzut niciodată în restaurant, parcă au intrat în pământ”, a încheiat el.