FOTO Internauții, critici dure pentru Iohannis, după demiterea șefei DNA

DE Teo Ungureanu | Actualizat: 11.07.2018 - 16:16

Demiterea șefei DNA, Laurei Codruța Kovesi, a stârnit un val de critici vehemente pe pagina de Facebook a președintelui României, Klaus Iohannis. Peste o mie de comentarii au apărut în mai puțin de trei ore, majoritatea fiind negative la adresa șefului statului.

SHARE

„Ați pierdut votul meu” e replica cel mai des întâlnită la ultima postare a președintelui, pe pagina sa de Facebook. Și numărul de aprecieri, acum peste 1.8 milioane, a început să scadă. 

Internauții se declară dezamăgiți de decizia lui Iohannis, acuzându-l de lașitate. Oamenii cred că președintele a preferat să evite suspendarea și să dea curs deciziei CCR de a o demite pe șefa DNA, după o perioadă în care nu a discutat public despre acest subiect. Totodată, sunt și oameni care îl susțin în continuare pe președinte, dar așteaptă ca Klaus Iohannis să anunțe organizarea unui referendum pe tema Justiției.

„Cand v-am votat mi-am pus sperantele in dvs... Credeam ca mosteniti disciplina, mentalitatea si taria inaintasilor germani...Ati pierdut votul meu viitor,regret ca nu-l pot lua inapoi si pe precedentul.”, „Fricos. Regret votul acordat. Sunteti la fel ca ei. Nu ati dat dovada de lupta, ci doar ati mimat.”, „Sunt dezamăgit de dvs.”, „Felicitari domnule presedinte ! V-ati lasat influentat de niste inculti. Le-ati facut jocul ! Bravooo !”, „Domnule Presedinte, când o țară întreagă v-a implorat sa nu fiți de acord cu numirea actualului premier, ați ignorat proverbul "Pe cine nu lași să moară.. Acum nu ne mai lasă ei să trăim. Cine v-a sfătuit asta nu are ce să vă mai sfatuiască. Oricum, eu una, pentru asta nu vă voi mai vota”, i-au scris oamenii. 

Președintele Klaus Iohannis a semnat , luni, decretul de revocare a Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA. În replică,  Kovesi a declarat că, prin activitatea ei în fruntea Direcției, „am arătat că instituțiile publice sunt eficiente și lucrează legal, dar mai ales că corupția poate fi înfrântă. Episodul de azi nu e o înfrângere”. 

Pe aceeași temă: 

Cine o va înlocui pe Laura Codruța Kovesi în fruntea DNA

Stanomir: Ezitările lui Iohannis întăresc poziția celor care vor organizarea autocratică a României

Unde va lucra Laura Codruța Kovesi

Danileț: „Ministrul Justiției trebuie să facă o procedură transparentă de selecție a șefului DNA”

Reacții la revocarea lui Kovesi: ”Președintele Iohannis nu putea ignora decizia CCR”

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te