"Am primit observaţii de la Comisia Europeană asupra unor componente ale PNRR. Totodată am constatat că deşi în decembrie se afirma că nu au fost formulate observaţii asupra Planului, realitatea este că România nu a transmis de fapt un Plan ci doar nişte bucăţi. Un prim aspect pe care-l semnalează Comisia este absenţa formulării unor reforme foarte clare şi totodată faptul că acele părţi ce au fost transmise nu respectă cerinţele Regulamentului", a subliniat oficialul MIPE.
Acesta a mai spus că propunerile sunt formulate în sensul unei liste de proiecte şi nu angajamente de reforme, cum ar trebui.
Consultările pentru actualizarea PNRR au continuat miercuri, la sediul MIPE, prin dezbaterea propunerilor privind domeniile Sănătate şi Educaţie. Au participat reprezentanţii ministerelor de linie şi ai altor entităţi relevante în aceste domenii.
În cadrul dezbaterii privind Sănătatea, reprezentanţii ministerului de linie au propus ca finanţările din PNRR să fie utilizate pentru îmbunătăţirea accesului la serviciile de sănătate în mediul rural şi în micile localităţi urbane, creşterea siguranţei pacientului şi prevenirea bolilor cardiovasculare care contribuie la creşterea mortalităţii.
În cadrul celei de-a doua reuniuni au fost discutate propuneri pentru finanţarea Educaţiei.
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au subliniat că nu au fost consultaţi pe marginea documentului transmis în decembrie Comisiei Europene. Totodată, au afirmat faptul că, având în vedere observaţiile Comisiei, în ceea ce priveşte domeniul educaţiei, sunt obligaţi "să o ia de la zero".
Reprezentanţii MIPE au explicat că prin PNRR va putea fi sprijinită dezvoltarea infrastructurii, asigurarea accesului egal la o educaţie de calitate, precum şi dezvoltarea programelor de tip "Şcoală după şcoală".
MIPE a început în această săptămână consultările pentru actualizarea PNRR iar joi este prevăzută cea de-a patru zi de consultări, fiind vizate domeniile Mediu de afaceri, ecosisteme antreprenoriale, respectiv Cercetare, inovare, digitalizare.
România va avea la dispoziţie 30,4 miliarde de euro prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă pentru implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.