luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Petre Masală, cel mai bătrân călușar, declarat, de Ministerul Culturii, “Tezaur uman viu“

Data publicării: 10.09.2020 • 11:20 Data actualizării: 10.09.2020 • 11:30
Petre Masală Foto: Cimec.ro
Petre Masală Foto: Cimec.ro

Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, din cadrul Ministerului Culturii, a oferit titlul de “Tezaur uman viu“ pentru 11 “persoane păstrătoare şi transmiţătoare de patrimoniu cultural imaterial".

Printre persoanele care au primit, acum două zile, acest titlu se află și călușarul Petre Masală, dintr-o comună din Argeș, Stolnici.

Născut în comuna argeșeană Hârsești în anul 1940, Petre Măsală este călușar de la vârsta de 15 ani.

“Căluşarii de la Stolnici au fost, spre deosebire de ceilalţi căluşari, organizaţi şi disciplinaţi, ceea ce înseamnă că spiritul de ceată s-a bazat pe acest jurământ iniţial, în care ei cred şi astăzi. Întotdeauna ei trebuie să fie fără soţ, iar vătaful poate să fie vrăjitorul magic din ritualurile iniţiale sau poate să fie doftorul cetăţii. El comandă, el supraveghează, lui i se supun prin jurământ aceşti jucători. Aceştia nu trebuie să vină acasă în această perioadă, nu trebuie să doarmă lângă o femeie, ci lângă streaşina unei biserici doi câte doi ca să nu fie furaţi de iele. De reţinut că cele şapte zile de jucat căluşul s-au restrâns acum la maxim două zile. În cele două zile Căluşarii de la Stolnici respectă de fiecare dată tradiţia. Dimineaţa depun jurământul la margine de sat lângă un pârâu. De aici iau prăjina pe care o împodobesc cu şapte plante tămăduitoare din care nu va lipsi niciodată pelinul, leuşteanul sau usturoiul“, scrie Jurnalul de Argeș.

Căluşul a intrat din 2006 în patrimoniul material al UNESCO.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră