Peste jumătate de milion de români cu studii superioare trăiesc în străinătate

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 09.12.2018 - 08:12
Foto Getty Images

Uniunea Europeană a avut în 2017 aproape 17 milioane de migranți, din care aproape o treime aveau vârste cuprinse între 15 și 34 de ani. Top-ul țărilor de origine este condus de România, urmată de Polonia și Italia, potrivit unui studiu al Comitetului European al Regiunilor.

SHARE

Un sfert (25%) dintre migranții în vârstă de muncă, între 15 și 64 de ani, aveau studii superioare (nivelurile 5-8 în clasificarea ISCED11). Respectiv 4,2 milioane de persoane. Aceste persoane foarte educate au ajuns mai ales în zonele urbane dezvoltate din nordul Uniunii Europene, din țări precum Suedia, Irlanda Estonia, Danemarca, precum și mai multe regiuni din Marea Britanie. De asemenea aceștia se bucură și de rate foarte mari de angajare acolo unde se duc, potrivit unui studiu citat de EduPedu.
Proporția emigranților înalt calificați a crescut în mod constant în perioada 2014-2017, iar cele mai mari creșteri procentuale au fost înregistrare în Ungaria (+51%), Croația (+46%) și Slovacia (+41%). În termeni nominali, cei mai mulți emigranți cu un nivel de educație superior proveneau, în 2017, din Polonia (576.300 de persoane), din Germania (472.700 de persoane) și din România (467.500), scrie raportul citat. Însă cifrele la zi ale Eurostat, arată că în 2017 erau 521.800 de români cu studii superioare, născuți în România, care locuiau în altă țară a Uniunii.
Potrivit datelor Eurostat, față de 2008, numărul românilor cu facultate, doctorat sau masterat care locuiesc în alt stat decât cel în care s-au născut era cu 144% mai mare în 2017.
Numărul absolvenților români de liceu și școală profesională care locuiau în 2017 într-o altă țară din UE cu excepția României, a crescut de la 806 mii de persoane în 2008, până la 1.437.000 de persoane, adică o majorare de 78,18%.
Cei cu un nivel de educație primar și gimnaziu marchează si ei aproape o dublare a numărului. Vorbim despre  933.300 de români în 2017, adică o creștere de 90,2%., conform EduPedu.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.