Ne va doborî inconștiența cu care tratăm realitatea din jurul nostru. Faptul că suntem o specie din ce în ce mai superficială, mai leneșă în gândire, lentă în a raționa și a asimila informația, ne va pune în genunchi.
Periodic, revin în discuție subiecte de care ne lovim de zeci de ani. Și tot periodic mi se ridică pielea de pe mine, simt un amestec de groază și de silă. Văd reacții infantile, grotești, jumătăți de măsură, „ba pe-a mă-tii”, cititul în diagonală este la ordinea zilei, sfaturile docte din fundul canapelei sunt aruncate pe piață cu o viteză înspăimântătoare.
Vorbim din nou despre sistemul de sănătate din România. Cazuri de „dezertare” la ordinea zilei. Cu această ocazie se creează din nou confuzie. Nu pentru că se scrie, ci pentru că de cele mai multe ori se înțelege prost ceea ce se citește. Pentru că, de foarte multe ori, creierul nu se mai conectează la tastatură atunci când se concep anumite comentarii. Și voi supăra din nou mironosițele, se vor agita din nou „avocații” de ocazie și cei care fac zid în mod automat în jurul oricărui subiect delicat.
Cadrele sanitare care își fac datoria în aceste zile reprezintă o imensă majoritate, asta îmi place să cred și nu vreau să-mi schimb această convingere. Sunt oameni care nu mai merg pe-acasă, care s-au înfășurat în pungi de plastic pentru că demența administrației este imensă și nu au măsuri de protecție eficiente, medici și asistente care nu au timp să mănânce un iaurt și să muște dintr-un nenorocit de covrig. Acești oameni sunt demni de tot respectul și în orice moment vor fi îmbrățișați și li se va recunoaște efortul.
Opinia publică este alarmată și extrem de furioasă. Pentru că unii au ales în aceste zile să-și pună palma pe fund și să plece. Cer concedii medicale în zone în care nu s-au semnalat cazuri de contaminare, vor să iasă la pensie, refuză să muncească pentru că nu au condiții… Motive se găsesc întotdeauna.
Așa este, nu sunt condiții. Pentru că politica este mizerabilă, pentru că nivelul corupției de la noi este imens, incomparabil cu cel din alte țări, pentru că numirile și angajările se fac încă pe criterii îndoielnice, „dinozaurii” fac legea prin instituții, traficul de influență putrezește orice tip de relație bazată pe meritocrație. Se fură materiale, dezinfectanți, se devalizează frenetic totul.
Nu pot să-i judec pe cei care vor să plece. Nu este rolul meu. Eu pot doar să constat realitatea și am ocazia să-mi exprim un punct de vedere prin aceste rânduri. Vor judeca pacienții lăsați singuri prin saloane și familiile lor. Poate că și magistrații se vor ocupa de aceste cazuri după ce va trece pandemia, sper să fie așa.
Sunt voci care spun „Dar nu au condiții, nu se pot expune prostește în fața virusului.” și „Alte țări au asigurat măsuri de protecție cadrelor sanitare.” - da, au dreptate. Dar se știe de 30 de ani că sistemul este șubred, că nu sunt condiții. Nu a văzut nimeni în stradă, la proteste, cadrele medicale din România.
Doar grupuri răzlețe, voci pierdute pe ici-colo atunci când situațiile devin dramatice. Cu trei oameni care protestează - în timp ce alte sute dintr-un spital tac - nu se va rezolva niciodată nimic. Și alte țări au fost prinse pe picior greșit. Și în Spania s-au înfășurat medicii în pungi de gunoi la începutul crizei pentru că nu aveau material suficient de protecție. Au murit dintre ei. Prima asistentă a decedat acum două săptămâni în Bilbao. Dar nu s-a cerut nimeni la pensie, nu ridică nimeni mâinile a neputință.
Din contră, mii de voluntari vin la muncă din fotoliul comod de pensionar. Pentru că este altă mentalitate. Aici se intră în sistem pentru că se dorește o profesie, nu se aleargă după plic. Cadrele sanitare din Spania se află în vârful topului la capitolul „încrederea populației”.
Știu, doare foarte tare ceea ce scriu. Și nu generalizez. Dar să nu mai ascundem după degete. Vreau să văd cum ies zecile de mii de medici și de asistente pe scările spitalelor la proteste. Nu când vine valul pandemiei peste oameni. Ci înainte și după. În fiecare zi, dacă se poate.
Să protesteze și să blocheze sistemul pe timp „de pace”. O breaslă unită poate să curețe jegul moral din interior și poate să arunce guverne întregi pe fereastră. Dar la noi este preferată atmosfera călduță, acel „merge și-așa”, se funcționează în continuare pe burtă. Pentru că suntem cu toții complici la punerea pe chituci a sănătății publice: cadre medicale, pacienți, politicieni, jurnaliști… Toți, absolut toți avem partea noastră de vină.
Scriam că-mi este silă și groază. Da, pentru că nu văd soluția. Nenorocirea asta va trece mai devreme sau mai târziu, dar prevăd că lucrurile se vor așeza în matca lor. Ne agităm un pic acum, aruncăm cu scuipat peste tot, ne porcăim în dreapta și-n stânga, dar vom continua să băgăm plicul în buzunar și unii vor continua să-l accepte. Alții zic că niciun sistem nu e perfect. Au dreptate.
Eu îmi voi permite să adaug altceva: mizeria morală nu este peste tot la fel. Și cred că e timpul să recunoaștem asta și să facem ceva în acest sens.
Paul Gabor este scriitor român stabilit în Spania.
Acest articol a fost publicat și pe jurnalemigrant.com, o platformă online dedicată românilor din diaspora.
____________________
Până la 1 aprilie, Spania declarase 102.136 de cazuri de bolnavi infectați cu noul coronavirus, 9.053 de persoane decedate și 22.647 de pacienți care s-au vindecat.
