În data de 26 iulie, în jurul orelor 22.40, pe timpul executării serviciului în Vama Veche, jandarmii au depistat in dreptul unei sălii de jocuri electronice, trei tineri care aveau asupra lor un număr de 10 folii din material plastic în care erau ambalate substanțe vegetale cu miros înțepător, 10 folii de aluminiu în care era ambalată o substanță de culoare albă sub formă de pulbere și un dispozitiv pentru mărunțit substanță vegetala tip grinder care prezintă în interior urme de substanța vegetala.
De asemenea, și în stațiunea Mamaia, în jurul orelor 00.30, jandarmii au depistat un tânăr din Constanța care avea asupra sa 10 pachețele cu un conținut vegetal de culoare verde, cu miros puternic înțepător, sub forma de muguri și un dispozitiv pentru mărunțit tip grinder care prezintă în interior urme de substanța vegetala.
Având în vedere suspiciunea rezonabilă că ar putea fi substanțe interzise, jandarmii au întocmit tinerilor actele de sesizare, iar bunurile găsite asupra lor vor fost predate Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, în vederea continuării cercetărilor.
Totodată, în ultimele 24 de ore, jandarmii au aplicat un număr de opt sancțiuni contravenționale, valoarea sancțiunilor contravenționale ridicându-se la suma de 1.200 de lei, relatează dobrogea.tv.
Citește și: FOTO Cel mai mare diamant roz descoperit în ultimii 300 de ani, extras în Angola
Tânăr de 23 de ani, prins drogat la volan în Năvodari
La data de 27 iulie, în jurul orei 00.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au identificat un bărbat, de 23 de ani, care a condus un autoturism pe DC86 - bulevardul Mamaia-Nord în orașul Năvodari, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive.
În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru THC5, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.
Totodată, asupra conducătorului auto a fost găsit un pliculeț cu substanță vegetală.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.