„La Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea se află înregistrat dosarul cu nr. 4563/P/2020 in care se efectuează cercetări cu privire la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 1 C.pen., constând în aceea că în data de 03.11.2020 la o unitate de învăţământ cu sediul în mun. Oradea nu au fost respectate prevederile Hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al jud. Bihor din data de 27.10.2020, în sensul că au fost organizate cursuri prin prezenţa fizică a elevilor în unitatea de învăţământ, fiind identificaţi în sălile de clasă un nr. de 32 elevi cu vârstele cuprinse între 3-9 ani şi un număr de 12 persoane, angajaţi ai unităţii şcolare”, conform unui comunicat al procurorilor din Oradea, ciat de news.ro.
Cursurile fizice au fost suspendate în Oradea, prin decizie a CJSU, după de rata de infectare a sărit de 3 cazuri la mia de locuitori.