Pe timpul deplasării acestora, traficul ar putea fi îngreunat pe drumurile E 85 şi E 81 şi pe autostrada A1.
Citește și: EXCLUSIV Dan Barna, reclamat de DLAF la DNA. Este suspectat de fraude cu fonduri UE
Potrivit MApN, primele elemente ale Forţei Întrunite cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat (VJTF) a NATO, care urmează să participe la Exerciţiul Noble Jump 2021, sosesc în România pe cale terestră.
Astfel, opt convoaie militare, constituite din aproximativ 190 de militari şi 120 de echipamente militare, au intrat în ţară, marţi, prin punctul de trecere a frontierei de la Giurgiu.
Militarii şi echipamentele vor staţiona în Bucureşti până miercuri, urmând apoi să îşi continue deplasarea către Centrul Naţional de Instruire Întrunită "Getica” din Cincu, judeţul Braşov.
Citește și: Tanczos Barna despre cazul ursului Arthur: Prințul a vânat legal
Ca urmare, în zilele de 11, 12, 20 şi 21 mai, pe rutele de deplasare a convoaielor militare, traficul rutier poate fi îngreunat, astfel:
• 11 mai, între orele 13.00 şi 21.00, pe ruta Giurgiu-Bucureşti (E85);
• 12 mai, între orele 6.00 şi 20.00, pe ruta Bucureşti - Piteşti (A1) - Râmnicu Vâlcea (E81) - Valea Oltului - Cincu;
• 20 mai, între orele 10.00 şi 19.00, pe ruta Giurgiu - Bucureşti (E85);
• 21 mai, intervalul orar 06:00-20:00, ruta Bucureşti - Piteşti (A1) - Râmnicu Vâlcea (E81) - Valea Oltului - Cincu.
Potrivit MApN, Noble Jump 2021 (NOJP21) este un exerciţiu multinaţional cu termen scurt de notificare, planificat şi condus de Comandamentul Forţelor Întrunite (JFC) de la Napoli, care se desfăşoară în perioada 19 mai - 2 iunie, pe teritoriul României şi Bulgariei.
NOJP21 va testa capacitatea operaţională a elementelor Forţei Întrunite cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat (VJTF) şi nivelul de implementare a Planului de Acţiune pentru Creşterea Capacităţii de Reacţie a Alianţei (Readiness Action Plan / RAP), în Bulgaria şi România, anunță news.ro.