Noi scumpiri la pompă: motorina sare de 10 lei. Benzina, 9,25 lei. Guvernul pregătește reducerea accizei
Prețurile carburanților au crescut din nou în România, iar motorina a depășit pragul de 10 lei pe litru în stațiile Petrom, OMV și Rompetrol. În paralel, Guvernul pregătește un mecanism de reducere temporară a accizei, care ar putea ieftini carburanții cu peste 30 de bani/ litru.
Șoferii se confruntă cu un nou val de scumpiri la pompă, după ce principalele lanțuri de benzinării din România au majorat din nou prețurile carburanților marți, 28 iulie.
Noi scumpiri la pompă: motorina sare de 10 lei. Benzina, 9,25 lei. Guvernul pregătește reducerea accizei
Motorina a trecut de pragul de 10 lei pe litru în mai multe stații peco din țară. De asemenea, benzina s-a apropiat de 9,25 lei pe litru.
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a majorat marți după-amiază prețul motorinei cu 15 bani pe litru și pe cel al benzinei cu 10 bani pe litru. Aceleași creșteri au fost aplicate și în stațiile OMV, operate de OMV Petrom Marketing.
Rompetrol a scumpit benzina cu 7 bani pe litru, iar motorina cu 12 bani pe litru.
Citește și: Șoc la pompe: Motorina a spart bariera de 10 lei pe litru. Benzina urcă rapid spre pragul critic
Cât costă benzina și motorina la principalele lanțuri
În stațiile din vestul Bucureștiului, prețurile afișate în seara zilei de 28 iulie arătau că motorina a depășit deja 10 lei pe litru la majoritatea marilor rețele.
Prețuri la motorină:
- Petrom: 10,07 lei/litru
- OMV: 10,13 lei/litru
- Rompetrol: 10,10 lei/litru
- MOL: 9,98 lei/litru
- Lukoil: 10,18 lei/litru
- SOCAR: 9,94 lei/litru
Prețuri la benzină:
- Petrom: 9,16 lei/litru
- OMV: 9,22 lei/litru
- Rompetrol: 9,15 lei/litru
- MOL: 9,15 lei/litru
- Lukoil: 9,24 lei/litru
- SOCAR: 9,09 lei/litru
Guvernul pregătește o acciză dinamică pentru carburanți
În paralel cu noile majorări de preț, Comisia economică a Senatului a acordat aviz favorabil unui proiect de lege care urmărește reducerea temporară a prețurilor prin diminuarea accizei.
Citeşte şi: Nazare dă alarma pe piața autohtonă: Românii ar putea rămâne fără motorină, din cauza penuriei din Europa
Mecanismul ar urma să fie aplicat pentru o perioadă de cel puțin trei luni. Pentru a intra însă în vigoare, proiectul trebuie adoptat de plenul ambelor Camere ale Parlamentului și promulgat ulterior de președintele României.
Varianta finală a fost stabilită în urma discuțiilor dintre ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, și fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan. Cei doi au propus inițial proiecte separate, care au fost ulterior reunite într-o singură inițiativă legislativă.
„Este pentru prima oară când introducem o formă de acciză dinamică. Forma de acciză dinamică înseamnă că, în funcție de creșterea prețului, aceasta poate să scadă între 5 și 25%”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul interimar al Finanțelor.
Potrivit acestuia, Ministerul Finanțelor ar urma să analizeze evoluția prețurilor o dată la două săptămâni. Reducerea ar putea începe cu un procent de aproximativ 10%, urmând să fie ajustată în funcție de situația de pe piață.
Acciza pentru motorină este în prezent de aproximativ 2,8 lei pe litru. O reducere de 10% ar putea determina o scădere a prețului final cu aproximativ 34 de bani pe litru. În cazul benzinei, ieftinirea estimată ar fi de aproximativ 36 de bani pe litru.
Măsura ar urma să se aplice timp de trei luni de la promulgarea legii, cu posibilitatea prelungirii prin hotărâre de Guvern.
„Este o variantă mult mai flexibilă, care ne dă posibilitatea să acționăm în intervalul viitoarelor trei luni de la promulgare, prin hotărâre de Guvern, și la fiecare două săptămâni Ministerul de Finanțe va analiza cuantumul accizei și va acționa”, a mai declarat Alexandru Nazare.