Nicuşor Dan: Stimulentul financiar pentru persoanele cu handicap, plătit pe 9 noiembrie

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 03.11.2020 - 13:32
Nicuşor Dan/FOTO: Facebook
Nicuşor Dan/FOTO: Facebook

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că stimulentul financiar pentru persoanele cu handicap din Bucureşti va fi plătit pe 9 noiembrie (a.c.). Noul primar al Bucureştiului a mai menţionat că singurii bani pe i-a găsit în conturile primăriei au fost 4,4 milioane lei.

SHARE

„Stimulentul financiar pentru persoanele cu handicap din Bucureşti va fi plătit luni, 9 noiembrie. În această săptămână vom primi banii de la Guvern, iar apoi ne vom putea onora obligaţiile faţă de adulţii cu dizabilităţi din Capitală. Vă informez că singurii bani pe care i-am găsit în conturile primăriei au fost 4,4 milioane de lei şi popriri pentru 80 de milioane de lei. În condiţiile în care pentru plata acestor stimulente financiare necesarul e de 28 de milioane de lei. Reafirm că voi face de fiecare dată toate eforturile pentru ca bucureştenii să nu aibă de suferit, în ciuda problemelor financiare ale municipalităţii”, a scris Nicuşor Dan pe Facebook.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti anunţa pe 27 octombrie că plata stimulentului financiar pentru persoanele adulte cu handicap, în valoare totală de 28.000.000 lei, va fi amânată, urmând să fie făcută la o dată ulterioară, care va fi comunicată de îndată ce DGASMB va dispune de fondurile necesare, relatează Agerpres.

Nicuşor Dan, care la momentul respectiv nu îşi preluase încă mandatul, transmitea că persoanele adulte cu handicap vor primi banii, potrivit Digi24.ro.

Primarul general în funcţie la acea dată, Gabriela Firea, declara că plata stimulentului financiar pentru persoane adulte cu handicap se face în ultima zi a lunii sau în primele zile din luna următoare, „în funcţie de situaţia financiară”, dar şi că situaţia financiară a Municipalităţii e una dificilă, în contextul diminuării cotei din impozitul pe venit alocată PMB.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te